Evident, un astfel de titlu tranşant ar putea naşte comentarii şi contrareacţii imediate. Analiza de faţă vizează trei paliere de argumentare în favoarea ipotezei noastre. În primul rând, e vorba de contextul politic. Teoretic, acesta este favorabil opoziţiei şi deci şi PSD-ului. Numai că, în realitate, lucrurile nu stau întocmai aşa. În primul rând PSD nu mai este vocea primă a opoziţiei, iar greşelile tactice săvârşite în ultimii doi ani şi culminând cu cele din ultimele câteva luni au dus partidul lui Ponta într-o situaţie deloc de invidiat. Prins într-o eventuală viitoare colaborare cu două formaţiuni politice de care doctrinar şi nu numai, nu este legat, PSD este înghesuit în colţ de un PNL agresiv în planul comunicării şi un Partid Conservator care demonstrează, pentru a câta oară, că joacă doar pentru interesul politic imediat. PSD se va afla astfel în imposibilitatea de a argumenta, în campania electorală, politico-doctrinar „stânga vs. Dreapta”, iar din perspectiva discursului antibăsescian, nu va fi niciodată la fel de convingător cum poate fi PNL.
De neînţeles este reacţia pe care PSD-ul a avut-o, sau mai bine zis nu a avut-o la pierderea sprijinului mediatic al Antenelor, actualii lideri par a nu înţelege că este doar o chestiune de timp până când ei înşişi vor deveni subicete la fel de suculente ca şi Traian Băsescu, PDL sau Emil Boc astăzi.
Un al doilea palier vizează inconsistenţa actualei conduceri centrale. Ion Iliescu rămâne un fel de guru politic, noii lideri nereuşind nici să aibă viziunea dar nici controlul asupra formaţiunii. Evident, soluţie de compromis, Victor Ponta nu a reuşit până acum să preia controlul partidului în totalitate, în ciuda oportunităţilor pe care le-a avut. Din păcate pentru PSD, Ponta nu reuşeşte să inspire încredere şi coerenţă nici măcar la nivelul mediocru atins de Mircea Geoană, iar acest fapt va costa
