În cadrul discuţiilor purtate cu Înaltul comisar pentru minorităţi naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, preşedintele Traian Băsescu a declarat că cea mai sensibilă problemă este cea a rromilor.
Şeful statului a subliniat că autorităţile vor fi mai dure şi nu vor mai plăti alocaţiile dacă părinţii nu îşi trimit copiii la şcoală.
"Există o lipsă de înţelegere faţă de cât de adâncă este această problemă, chiar la nivel european, dar ne asumăm responsabilitatea faţă de cetăţenii noştri. Nu încercăm să punem această problemă la nivel european, dar în acelaşi timp este nevoie de o cooperare la nivel european", a atras atenţia Traian Băsescu.
Citiţi şi comentariul lui Eugen Chelemen:
Telemaimuţa
"Vom începe să fim ceva mai duri, de exemplu să nu mai plătim alocaţiile dacă părinţii nu îşi trimit copiii la şcoală. Până acum am fost foarte flexibili, dar trebuie să facem ceva", a explicat preşedintele.
Înaltul comisar pentru minorităţi naţionale al OSCE, Knut Vollebaeck, se află într-o vizită de două zile la Bucureşti, transmite Mediafax.