Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averea dictatorilor tunisieni, monitorizată atent în Franţa

Publicat in rfi, marți 18 ianuarie 2011 ·

Averea ex-preşedintelui tunisian Ben Ali şi a soţiei sale Leila Trabelsi este uriaşă. Fără a fi exhaustive, listele de bunuri publicate în aceste zile de când a fost gonit de la putere fostul dictator, sunt impresionante. O parte din avere ar putea fi blocată de justiţia franceză.

Imperiul economic al cuplului Ben Ali - Trabelsi este ameninţat. Două organizaţii - Transparency International şi Sherpa - au depus plângere în faţa parchetului din Paris pentru "corupţie, spălare de bani şi abuz de bunuri publice". Misiunea justiţiei franceze se anunţă însă anevoiasă chiar dacă şi puterea politică promite că va da o mână de ajutor.

Luate din scurt de căderea bruscă a regimului tunisian, dând impresia într-o primă instanţă că sprijină regimul de la Tunis, autorităţile de la Paris încearcă acum să modifice tirul. Bunurile din Franţa ale regimului demis sunt de duminică ţinta unei "vigilenţe speciale".

Concret, Trafin, oficiul francez însărcinat să urmărească orice mişcare suspectă pe circuitele financiare clandestine, e cu ochii pe toate bunurile familiei şi anturajului Ben Ali. Orice retragere de bani mai importantă, orice achizitţie mai mare de metale preţioase sau virament de fonduri în străinătate este urmărită cu atenţie şi blocată la nevoie.

Ţinând cont că sectoare întregi ale economiei erau - şi mai sunt dar pentru câtă vreme - controlate de familia fostului preşedinte, în curând peisajul economiei locale ar putea fi complet schimbat. În realitate, cei doi membri ai cuplului prezidenţial şi-au împărţit Tunisia în două. Preşedintele Ben Ali zona oraşului său natal şi coasta tunisiană, soţia sa Leila Trabelsi capitala Tunis şi periferia ei. Pentru mulţi observatori, ex-prima doamnă era însă capul răutăţilor, cea mai excesivă în acapararea bunurilor.

Fraţii şi surorile Leilei au pus mâna în 23 de ani de regim Ben Ali pe sectoare întreg

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 46 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 57 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum o ora
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°