A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas.

Ca tot omul post-totalitar, mi-am pus şi eu această întrebare. Am avut şi eu, imediat după decembrie 1989, câteva dezamăgiri şi câteva accese de enervare, când am văzut cum tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară, s-au transformat, peste noapte, în anticomunişti sângeroşi. Îmbrăcaseră brusc „cămaşa morţii". Mâncau comunişti şi securişti pe pâine, se spălau de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare scuturând chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front. Prin contrast, devenisem, în ochii noilor activişti, un criptocomunist zănatic, un „tovarăş de drum" al lui Iliescu. Eram politically incorrect.

A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas. Pe vremea FSN-ului cauţionam stânga de extremă a „foştilor", acum cauţionez extrema dreaptă. M-am manifestat vreodată ca antisemit? Să mi se spună când şi cum. Împotriva susţinătorilor de azi ai legionarismului am publicat, în „Dilema", o serie de articole, reluate în „Chipuri şi măşti ale tranziţiei". Mă scot din minţi naţionalismele doctrinare ale unui larg spectru politic, de la Becali şi C.V.Tudor, la tot soiul de „zbierători şi dibaci" de toate obedienţele. Am scris până şi despre alunecările rudimentar patriotarde ale lui Traian Băsescu, prea grăbit să confunde ţara cu steagul, imnul şi milităria. Nu spun toate astea ca să-mi fac un portret de băiat bun, înregimentat în tabăra „conformă". Mă întreb, doar, cum am ajuns să fiu suspect de atâtea rele. După scrisoarea în care, împreună cu alţi nouă semnatari, amendam atitudinea inechitabilă a CNA-ului faţă de totalitarismele veacului trecut (înfierare promptă a apologiei extremei drepte şi toleranţă reiterată faţă de ap