Diplomaţia franceză se află sub focul criticilor pentru modul în care a reacţionat în contextul revoluţiei din Tunisia. Iar şefa diplomaţiei franceze, doamna Michèle Alliot-Marie, a fost chiar invitată marţi să se explice în faţa Comisiei pentru Afacerile externe ale Adunării Naţionale Franceze. Există însă şi unii comentatori care spun că întregul concept occidental de "realpolitik" a fost ridiculizat de revoluţia tunisiană.
Ceea ce s-a întîmplat în Tunisia este o lecţie extrem de usturătoare pentru întreaga Uniune Europeană, pentru Occident în primul rînd şi mai ales pentru Franţa. Revoluţia din Tunisia îi obligă de fapt pe occidentali să-şi dea seama cît de strîmt, de meschin şi de cinic este aşa zisul lor "pragmatism politic" care constă în menţinerea unor relaţii bune cu cei mai odioşi dictatori de pe planetă în numele unor interese considerate "superioare", legate de stabilitate, securitate, echilibru, comerţ şi alte asemenea noţiuni. Aceste noţiuni nu au însă nici o valoare în ochii popoarelor care suferă.
Conceptul de "realpolitik" este unul născut în Germania, la jumătatea secolului al XIX-lea şi l-a avut ca părinte spiritual pe cancelarul Otto von Bismarck. La ora aceea Germania încerca să forjeze o politică de echilibru într-o Europă dominată de trei imperii.
Mai tîrziu, conceptul ajunge în Statele Unite ale Americii şi devine un fel de dogmă comportamentală a Occidentului. În numele acestei forme de pragmatism preşedintele Nixon restabileşte, de exemplu, relaţiile diplomatice cu China. Şi tot în numele acestei doctrine Occidentul refuză să vadă mizeria materială şi morală în care trăiau românii pe vremea lui Ceauşescu întrucît i se părea mai importantă conservarea distanţei pe care o avea Bucureştiul faţă de Moscova.
Tot în numele acestei politici, treptat, Europa Occidentală a renunţat să-şi mai apere cu glas tare şi ferm va