Nivelul creditelor trebuie să se dubleze în următorii zece ani pentru a susţine proiectele de dezvoltare care generează creştere economică, spun economiştii de la Forumul Economic Mondial (WEF).
Practic, în următorul deceniu, trebuie ca valoarea creditelor să se majoreze cu 103.000 de miliarde de dolari, informează CNBC. „Dublarea valorii creditelor ar putea fi atinsă fără creşterea riscului intrării într-o nouă criză", se arată în raportul „Credit cu mai puţine crize: Întâlnirea dintre responsabilitate şi cererea în creştere pentru credite" al WEF, elaborat în colaborare cu McKinsey&Company şi Standard&Poor's. Potrivit documentului, pentru a-şi continua proiectele de modernizare, cererea pentru credite din Asia va ajunge la 40.000 de miliarde de dolari, iar cea din UE la 13.000 de miliarde.
Pentru a evita o nouă criză a împrumuturilor, când atât companiile cât şi populaţia s-au confruntat cu lipsa finanţării din cauza consolidării regulilor de creditare, economiştii susţin că băncile trebuie să asigure un acces facil la produsele financiare.
PIEDICI PENTRU OBŢINEREA FINANŢĂRII
Cu toate acestea, acoperirea aceastei cereri în creştere s-ar putea dovedi o acţiune anevoioasă, din cauza „protecţionismului financiar care ar putea restricţiona acordarea de credite transfrontalier, un factor-cheie în următorul deceniu din cauza dezechilibrelor globale care persistă", se arată în raport.