A fost ieri o zi de marţi. Frumoasă, senină şi cu trei ceasuri rele. Mi-a fost dat să trăiesc şi eu două dintre aceste “trei”(ceasuri, desigur!). Două s-au întâmplat în autobuzul care duce muritorii de rând la Apalina, cartier mărginaş al Reghinului. Trebuie oare să vă spun că acelaşi vehicul aduce lume spre centru şi că de regulă este populat de profesori (bugetari notorii!) multumiţi că biletul costă un leu, de gospodine ieşite la pensie şi copilaşi cu temperament vulcanic care locuiesc în cartier pe străzile Căprioarei sau Şoimilor!? Nu, cred că nu trebuie, deci nu vă spun.

Să revenim la cele două ceasururi din trei! Primul “ceas” s-a întâmplat la prima oră. Cursa de 9 şi 20 ajunge în staţia Dacia la 9, 28 fix (peron pe partea dreaptă!). Urc optimistă în autobus, lume puţină, zumzăit (conversaţii) în surdină, motorul maşinii de epocă toarce silentios…şi plecăm. Ajungem la prima staţie, autobuzul opreşte, se deschid uşile şi urcă o tanti cu un cărucior de butelii fără butelie în el (Ce credeaţi?!) Împinge cu sârg căruciorul pe culoarul dintre scaune apoi brusc virează spre stânga şi îl parchează lângă piciorul meu. Îşi pune sacoşa în cărucior şi se aşează pe scaunul din faţă. Se inched uşile, plecăm. Femeia se cuibăreşte fericită pe plasticul rece, îşi freacă partea dorsală a paltonului de şezutul scaunului şi dă drumul unui pârâit mai mult decat grăitor. Flatulenţa ei parfumează atmosfera cu un miros greu de ceapă şi ouă stricate. În urmatoarele cinci minute urmează alte cinci bombe biodegradabile. Dau să mă ridic, mirosul devenise insuportabil. Intuind parcă intenţia mea, tanti trage căruciorul

de lânga mine pentru a-şi scoate ceva din sacoşă şi fostul vechiul

purtător de butelie îmi smulge o parte din dres lăsându-mi o gaură

decorativă deasupra cizmei. Rămân pe loc, deloc surprinsă dar foarte iritată şi gata de un protest. În acel mo