Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL - aripa penală

Publicat in Romania Libera, marți 18 ianuarie 2011 · · ·

Selectarea defectuoasă a cadrelor şi creşterea spectaculoasă a partidului sunt principalele motive pentru care numărul pedeliştilor cu dosare la DNA şi DIICOT a crescut în ultima vreme.

A crescut în preferinţele electoratului construindu-şi imaginea de partid care luptă împotriva corupţiei. La nivelul discursului public, mesajul a rămas neschimbat. Realitatea arată însă altceva. Tot mai mulţi democrat-liberali, unii cu notorietate, alţii cvasianonimi, au probleme cu justiţia, lucru care nu-i împiedică să-şi păstreze funcţiile sau carnetul de membru de partid. Totuşi, prin chiar prestaţia unor membri marcanţi ai săi, PDL pune el însuşi presiune pe eforturile de reformă care ar trebui să scoată România din criză. O întrebare peste care liderii partidului par să treacă foarte uşor este cum poate crede o formaţiune cu astfel de probleme că va obţine încrederea şi acceptul populaţiei pentru implementarea unor reforme, altfel extrem de necesare?

Frunzăverde: „Rezolvaţi voi, procurorii din presă!"

„Nu cred că suntem mai păcătoşi decât alţii şi nici mai puţin exigenţi. Cred doar că Antena 3 şi Realitatea TV popularizează doar cazurile din PDL pentru că suntem la guvernare. Credeţi că Mazăre e vreun sfânt? Sau Oprişan? Dar pe ei îi vedeţi la televizor doar când pleacă-n vacanţă în Brazilia", este opinia vicepreşedintelui partidului, Ioan Oltean. La rândul lui, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin arată cu degetul tot înspre mass-media: „Ce probleme cu justiţia are PDL? Rezolvaţi voi, procurorii din presă!". În altă ordine de idei, liderii democrat-liberali admit că toate scandalurile în care au fost implicaţi membri PDL dăunează grav imaginii partidului, însă cred că „atitudinea" publică le salvează onoarea. „PDL nu a apărat pe nimeni niciodată, întotdeauna a lăsat justiţia să-şi facă datoria", comentează Oltean. Pe aceiaşi poziţie este

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum o ora
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Patronul unui club celebru din București, reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la locuința sa

HotNews acum 9 ore
Andrei Şoşa, patronul clubului „Expirat” din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern şi internaţional de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bărbatul este acuzat că, în luna

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 7 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Netanyahu este „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, susține Erdogan

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu reprezintă „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, a afirmat marți liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, într-o postare pe pagina de socializare a președinției turce, i

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 7 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Manole: PSD îşi doreşte să păstreze acele ministere care să îi aducă şansa de a respecta promisiunile pe care le-a făcut până acum / Vom merge cu această variantă a rotativei în care începe PNL şi continuă PSD

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a afirmat că social-democraţii doresc să păstreze acele ministere care să le aducă şansa de a respecta promisiunile făcute, adăugând că îi este greu să ant

Vremea

București
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

18°
mie.

13°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/20°
Constanta
acum

22°
mie.

18°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
sâm.

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

17°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°