Atacantul român Adrian Mutu a făcut primul pas spre împăcarea cu conducătorii clubului AC Fiorentina, cerându-şi scuze directorului sportiv al grupării toscane, Andrea Della Vale. Sursa: AP PHOTO
Potrivit publicaţiei "Gazzetta dello Sport", se pare că şefii Fiorentinei, cu care fostul internaţional român a intrat în conflict în urmă cu câteva săptămâni, nu au fost prea impresionaţi de acest gest, iar Mutu rămâne în continuare suspendat.
Mutu a fost suspendat de gruparea de pe Artemio Franchi după ce a părăsit antrenamentul condus de antrenorul Sinişa Mihaljovici şi a fost scos şi de pe lista de transferuri ca pedeapsă pentru ultimele probleme provocate de fostul dinamovist. Jucătorul român a primit şi o amendă de 150.000 de euro.
Adrian Mutu a fost criticat chiar şi de marele regizor italian Franco Zeffirelli, fan al Fiorentinei, care îl numeşte pe român "un şmecher plictisit, un golan lipsit de talent".
Şi agentul Ioan Becali a adoptat un ton umil în faţa italienilor. "Eu şi Fiorentina avem un interes comun. Această situaţie, cu Adrian exclus din echipă, nu trebuie să continue pentru că şi clubul plăteşte salariul unui jucător care nu evoluează", a spus "Giovani". Fratele acestuia, Victor Becali, a declarat pentru fiorentina.it că Mutu are oferte din SUA, Qatar, Italia şi "alte echipe mari".