A fost destul două zile de revoltă a tinerilor tunisieni, că regimul corupt al preşedintelui Ben Ali a căzut. Fugind din ţară, acesta nu şi-a aflat refugiul nici barem în Franţa (care are peste 1.200 de firme în statul african), abia Arabia Saudită acordându-i azil. Explozia socială a fost determinată de creşterea masivă a numărului de şomeri (în primul rând al celor cu studii superioare), ca şi a preţului alimentelor, cauze apreciate de politologi ca putând genera evenimente necontrolabile. Scânteile revoltei au fost disperarea unui informatician de 26 de ani (care, neavând loc de muncă, a încercat să vândă fructe spre a-şi întreţine mama şi sora şi, brutalizat de autorităţi, şi-a dat foc), ca şi sinuciderea altui tânăr care, în aceeaşi situaţie, s-a aruncat peste nişte cabluri de înaltă tensiune.

La Bucureşti, acum o lună, Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului, doar printr-o şansă nepierzân- du-şi viaţa. Avea să explice la Antena 3, într-o zguduitoare mărturie, că a ajuns la disperare, nemaiputându- şi ocroti copiii şi văzându-le sumbru viitorul. A explicat că, asemenea altor milioane de români, avea nevoie de respectul guvernanţilor, de o politică în stare să-i permită lui şi familiei un trai decent. L-a înţeles multă lume. Nu şi o serie de portocalii nesimţiţi, care au încercat să-l trimită în derizoriu, să-l scoată nebun. Să fie nebună peste o treime din populaţie, ajunsă în sărăcie lucie, fără bani de hrană şi de medicamente? Să fie nebuni tinerii absolvenţi de facultăţi, sute de mii, care n-au unde munci şi pe care nici părinţii nu-i mai pot întreţine? Acei tineri cărora li s-a promis - sinistră cacealma - sprijin pentru a-şi începe o afacere şi care apoi au fost “sfătuiţi” să plece, naibii, din ţară? Să fie nebune femeile care se întorc acasă cu coşniţa goală din cauza creşterii aberante a costului alimentelor? Să fie nebuni cei ce