Îl părăsise soţia de puţin timp şi suporta cu greu situaţia, mai ales că avea copii mici şi era la al doilea mariaj. Un alt eşec în cuplu devenise pentru el ca o piatră de moară. Mergea la biserică, mai ales în duminicile în care avea timp. Într-o luni dimineaţă, cu mult timp înainte de ora şapte, m-a sunat cu scuzele de rigoare. Dorea să mă vadă urgent, i se întâmplase „un lucru îngrozitor”, cum a spus singur, şi nu-mi putea spune doar la telefon. Când a ajuns la mine, era din cale afară de tulburat, speriat, derutat şi... plin de suferinţă. Aţi înţeles, este vorba despre un bărbat...
„Am fost ieri la liturghie şi acolo mi s-a întâmplat ceva îngrozitor. În timpul slujbei, cum stăteam aşa, liniştit, în rugăciune, am început să aud o altă parte din mintea mea care zicea; sex... sex... sex. Am alungat gândul, am zis; Doamne, iartă-mă, m-am închinat, am făcut cruce. Dar mintea aceea iarăşi zicea; sex, femei, sex... sex. Eu iarăşi m-am închinat, mi-am cerut iertare de mii de ori lui Dumnezeu, dar mintea aceea insista, îmi aducea aminte de femei şi de sex continuu. Am ieşit din biserică stors şi înfricoşat şi aşa am stat toată ziua şi n-am dormit toată noaptea. Ce înseamnă asta, spune-mi tu, e încornoratul aici sau ce este?”, m-a întrebat omul, agitat peste măsură.
Îmi mai povestise o prietenă ceva asemănător: în perioada Crăciunului, ea cânta nişte colinde frumoase în vreme cu trebăluia prin casă şi tocmai când era mai prinsă în frumuseţea cântecului, o altă parte a minţii ei începuse să rostească „prostii”. Era şi ea plină de spaimă. Nu-mi era clar, atunci acest concept de „minte paralelă”, o a doua minte, care gândea cu totul altceva decât ceea ce omul dorea să gândească. Era o situaţie stranie, în care omul simţea frica de pierdere a controlului, teama că „o forţă întunecată” îi luase mintea, iar voinţa personală, dorinţa şi orice altă putere care ţinea
