Agenţii economici au la dispoziţie mai multe sesiuni de despunere a proiectelor europene pentru dezvoltarea afcerilor. Vestea bună este că banii sunt mai mulţi decât anul trecut.
Tinerii fermieri, operatorii de turism din zonele devaforizate şi deţinătorii de întreprinderi mici şi mijlocii au şansa de a câştiga fonduri europene pe tot parcursul anului 2011.
Camera de Comerţ şi Induistrie anunţă calendarul sesiunilor de proiecte din cadrul Programului Operaţional Sectorial şi din Cadrul Fondului European Agricol pentru dezvoltarea Rurală.
Prima sesiune de proiecte a început deja şi oferă sprijin pentru accesul agenţilor economici pe noi pieţe şi şansa la internaţionalizare. IMM-urile interesate să participe la târguri internaţionale de promovare beneficiază de până la 85% din valoarea totală a fondurilor de peste 200.000 de euro.
Tot pentru investiţiile în IMM-uri fondul acordă sprijin financiar în valoare cuprinsă între 1.075.000 şi 6.450.000 de lei, iar proiectele se depun în luna februarie.
IMM-urile mai beneficiază de fonduri pentru implementarea standardelor, în luna martie, iar abia în semestrul IV se va mai organiza o sesiune de proiecte pentru investiţiile în IMM-uri.
Fonduri pentru agroturism
Operatori de turism din zonele slab dezvoltate au ocazia să acceseze fonduri europene în valoare de 170 de milioane de euro. Cele mai multe dintre acestea vor merge către zonele turistice cu mai puţine pensiuni.
„Ne aşteptăm ca aplicanţii să fie cât mai mulţi din judeţul Braşov. 70% din fondurile pentru încurajarea activităţilor turistice vor fi acordate pensiunilor agroturistice", a spus Cosmin Roşia, directorul Centrului de Consultanţă al CCI Braşov. Sesiunile de depunere a proiectelor vor avea loc în perioada 1-31 martie şi 1-30 septembrie.
Tineri fermieri pot accesa fonduri în valoare de 100 de milioane de e