Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"O călătorie fără egal" pentru Vasile Cojocaru

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Familia, prietenii şi studenţii regretatului Ică s-au reunit pentru a evoca omul, scriitorul şi profesorul care a format generaţii de tineri.

Pe 20 ianuarie 2011 Ică Cojocaru ar fi împlinit 61 de ani. Toţi cei apropiaţi sufletului său spun că actorul ar mai fi avut multe de spus în literatură şi teatru. La momentul comemorativ, care a avut loc luni seară în aula Bibliotecii Judeţene I.N. Roman, a fost inaugurată o expoziţie specială care cuprinde afişe, premii şi articole din presă, momente speciale din viaţa şi cariera actorului, scriitorului şi pedagogului Vasile Cojocaru. De asemenea, editura Ex-Ponto a lansat volumul de poezii pentru copii „O călătorie fără egal".

„Poezia lui este plină de mişcare şi de forţă imaginativă. Ică s-a jucat cu sine în cartea aceasta. Este spontan, pus pe joacă", a spus prozatorul Ovidiu Dunăreanu. Directorul bibliotecii constănţene, dr. Liliana Lazia, a recitat câteva versuri scrise de poetul constănţean. În discursul său, directorul ajunct al aceleiaşi instituţii, Corina Apostoleanu, a punctat momentele importante din cariera scriitorului. Secretarul literar al Teatrului de Stat din Constanţa, Anaid Tavitian, şi-a adus aminte de momentele în care stătea ore-ntregi la taifas cu Ică, vorbind despre spectacolele sale, proiectele la care lucra sau despre oameni de teatru. Directorul Editurii Ex-Ponto, Ion Popişteanu, a anunţat faptul că până în vara acestui an vor fi editate şi eseurile despre istoria teatrului şi despre estetica literară, scrise de Vasile Cojocaru.

Familia, prietenii şi studenţii regretatului Ică s-au reunit pentru a evoca omul, scriitorul şi profesorul care a format generaţii de tineri.

Pe 20 ianuarie 2011 Ică Cojocaru ar fi împlinit 61 de ani. Toţi cei apropiaţi sufletului său spun că actorul ar mai fi avut multe de spus în literatură şi teatru. La momentul comemorativ, care a avut loc l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 4 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 4 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum o ora
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 4 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 3 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum o ora
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/24°
Constanta
acum

23°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/30°