Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua de naştere, o zi obişnuită pentru dr. Radu Crişan

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Mohorâta şi ceţoasa zi de ianuarie a însemnat pentru unii dintre sărbătoriţii noştri o zi obişnuită de lucru. Primarul Moldovan Maria din comuna Beica de Jos nu a putut fi contactată telefonic, la nici un număr ştiut. De aceea îi transmitem pe această cale urările noastre de „la mulţi ani şi numai bine” la împlinirea celor 43 de ani.

Dr. Radu Crişan a împlinit ieri 43 de ani. Întrebat fiind cum va sărbători, acesta a răspuns: „Fiind o zi obişnuită de lucru, sărbătoresc prin muncă. Dar am invitat nişte prieteni buni diseară, acasă la mine”. Aşa, ca să nu treacă neobservată ziua celui care a primit zeci de felicitări pe pagina lui de facebook. Alăturându-ne celor care nu contenesc să-i transmită felicitări şi urări de bine, îi spunem şi noi La mulţi ani!

La Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din Târgu-Mureş dr. Ioan Rusu sărbătoreşte tot prin muncă, o cifră rotundă, este vorba de câteva decenii frumoase, prilej de a-i ura toate cele bune şi la mulţi ani!

Azi, 20 ianuarie consilierul local de Ungheni, Ilie Ionescu împlineşte 56 de ani, după serviciu se va întâlni cu prietenii la o bere, undeva în Târnăveni! Dacă vreţi să vă cheme, sunaţi-l şi vă va spune unde!

Directorul firmei de asigurări Interamerican în Harghita, Mureş şi Covasna., Ulkei Istvan, plăcut surprins că şi de astă dată i-am amintit că a mai îmbătrinit cu un an, a declarat că au încheiat un an foarte bun şi au rezultate excelente în domeniul asigurărilor de sănătate pentru spitalele particulare, dintre cele 30 de firme din ţară, ei au ieşit pe locul întâi. „Acesta a fost cadoul cel mai frumos pentru mine”, a spus el la împlinirea celor 40 de ani de viaţă.

Tuturor celor care îşi serbează un eveniment important din viaţa lor, le transmitem toate cele bune şi la mulţi ani!

Mohorâta şi ceţoasa zi de ianuarie a însemnat pentru unii

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 23 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 49 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 56 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°