În această după-amiază, la dispeceratul 112 a fost anunţat un accident rutier soldat cu moartea unui poliţist şi rănirea altei persoane.
UPDATE: ora 18:32 - Trupul neînsufleţit al lui Gabriel Naca a fost adus la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă. Medicii legişti vor face publice primele concluzii zilele următoare.
UPDATE: ora 17:25 - Soția agentului decedat în accidentul de circulație a suferit doar o rană ușoară, în zona capului și a fost externată. „Doamna Naca era colegă cu noi, la spital, ocupând funcția de asistentă medicală. Este tragic ce s-a întâmplat cu soțul dânsei, mai ales că aveau și doi copii împreună“, spune Stelian Barcari, directorul spitalului municipal Fetești.
UPDATE: ora 17:00 - Accidentul a avut loc pe o stradă din municipiul Fetești. La această oră, încă nu se cunosc cauzele producerii accidentului. „Din motive necunoscute, încă, mașina a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului și, apoi, s-a înfipt într-un pom. Impactul a fost groaznic, șoferul decedând pe loc, iar soția sa a fost transportată, de urgență, la spital, pentru investigații“, spune Iulia Fecioru, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița.
UPDATE: ora 16:40 - Polițistul care a decedat în accidentul de circulație avea 42 de ani și lucra ca ofițer de serviciu la Poliția municipală Fetești. În momentul tragediei, acesta conducea mașina personală, iar în locul din dreapta față se afla soția sa. „Soția a fost preluată de echipajele de descarcerare și dusă de urgență la Spitalul Fetești. Din primele cercetări, starea sa este una gravă. Colegul nostru a murit pe loc“, spune subcomisarul Sorin Goagă, șeful Serviciului Rutier Ialomița.
Din primele informaţii, reise că agentul de poliţie Gabriel Naca, aflat la volanul maşinii personale, a fost implicat într-un grav accident rutier. În urma