Clasa noastră politică este servitoarea unei clase de aşa-zişi capitalişti, clădită prin rapt.

Cam la 20 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, dictatura de import, sovietică, a fost preluată de „ai noştri“, sub sceptrul elogiat de Salvador Dali, al lui Nicolae Ceauşescu. Şi aşa, am ajuns în ’89, când a avut loc altă răsturnare – de data asta, aceiaşi tovarăşi marxist-leninişti au trecut cum-necum la o viaţă politică pseudodemocratică de inspiraţie occidentală, după nişte evenimente enigmatice, petrecute în estul Europei. În ultimii 20 de ani am avut mai multe rânduri de alegeri, care mai de care mai trucate. Am asistat şi la eşecuri monumentale şi gafe tragice, cum ar fi aducerea minerilor să „planteze flori pe rigola Teatrului Naţional“. Am văzut corupţie cât casa, o corupţie care nu are atât a face cu tradiţia fanariotă, ci mai curând e legată de lăcomia rapace a nomenclaturii & Co. care, în haosul postdecembrist, s-a convertit la capitalism. Fireşte, după ce vreme de 45 de ani ne-a băgat pe gât o porţie babană de stalinism. Până în 1965 ca partid internaţionalist, supus Moscovei. După ’65, ca naţionalist, condus strict de familiile roşii autohtone, cominterniste sau mai puţin. Convertiţi proaspăt la capitalism, ­l-au lăsat din braţe pe Ceauşescu şi i-au venit chiar de hac când a dat semne că nu vrea să plece de la putere. Apoi, aceşti aparent „nou-veniţi“ s-au dovedit animale de pradă extrem de dotate să apuce, să înhaţe tot ce mişcă, să practice jaful la scară mare. „Avuţia întregului popor“, industria grea, petrochimia energetică, pădurile, terenurile agricole, băncile etc. au trecut, din nebăgarea noastră de seamă, în mâinile lor extrem de private. Hoţie pe faţă, pardon, adică tranziţie de la comunism la capitalism. Şi această operaţie le-a reuşit, după cele din anii 1944-48, şi 1965 -68. Cartierul Primăverii, unde s-a instalat nomenclatura române