În ciuda deceselor recente, atât medicii, cât şi românii de rând sunt relativ indiferenţi la virusul pandemic, după isteria iscată anul trecut.
În Iaşi, din patru pacienţi confirmaţi în acest an cu infecţia A/H1N1, doi au decedat: o femeie de 29 de ani şi un bărbat de 60 de ani. În ambele cazuri obezitatea a fost principalul factor de risc.
Un alt caz tragic a fost înregistrat ieri la Ploieşti, unde o tânără în vârstă de 23 de ani, diagnosticată cu A/ H1N1, a murit. Femeia, însărcinată în 28 de săptămâni, era internată de săptămâna trecută la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din oraş. Fătul pe care îl purta în pântece a murit şi el la scurt timp după ce a venit pe lume prin operaţie cezariană.
Cazurile nu impresionează însă foarte mult: carantina care se instituia anul trecut prin spitale e dată uitării, iar vestea revenirii gripei e văzută ca o manipulare a companiilor farmaceutice, dornice să-şi vândă cât mai multe vaccinuri şi în acest an.
"Nu mai este isteria de anul trecut pentru că acum ştim la ce să ne aşteptăm"
"Oamenii au o astfel de atitudine prin prisma celor întâmplate anul trecut. S-a făcut mare zarvă când a fost vorba de persoane publice. Difuzarea dovezilor găsite de rude ale celor decedaţi despre alte presupuse cauze ale morţii au făcut ca oamenii să fie confuzi. Astfel, furia a trecut de la gripă la spitale, iar oamenii au trăit cu impresia că dacă mergi la spital cu o boală poţi să ieşi cu alta sau chiar să mori, fără ca gripa să fie de vină", explică atitudinea psihologul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti.
În spitalele din Iaşi în care au fost cazuri de infecţie cu virusul A/H1N1 nu s-a impus carantina, iar pacienţii şi vizitatorii nuşi fac griji că ar lua virusul. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, zeci de persoane se prezentau la Triajul Spitalul