Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii pot depune cereri pentru bilete de tratament

Publicat in Adevarul, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj a început să preia cereri pentru bilete de tratament gratuite şi cu reducere. Potrivit directorului adjunct, Anamaria Perneş, criteriile de anul trecut nu s-au schimbat, cel puţin nu încă, aşa încât cererile se preiau pe baza aceloraşi criterii.

Anul trecut, Casa Naţională de Pensii a alocat Sălajului 2.936 de bilete, iar numărul de pensionari şi asiguraţi care au beneficiat de ele a fost de 2.573. Diferenţa, spune Anamaria Perneş, constă în faptul că mulţi nu doreau ceea ce li s-a putut oferi, astfel încât au renunţat.

Dintre acestea, un număr de 459 de bilete au fost gratuite (pentru persoane cu handicap, văduve, veterani de război), iar pentru celelalte s-a plătit jumătate din valoarea pensiilor.

Întrucât criteriile de anul trecut nu au fost reavizate, ele constau în informaţii referitoare la valoarea pensiei, la încadrarea pensionarului (limită de vârstă, de boală, anticipată etc), dacă a mai fost sau nu în staţiune cu bilete reduse sau gratuite.

„În momentul de faţă nu ştim numărul de bilete pe care-l vom avea în acest an. Nu ştim nici cu ce staţiuni vom lucra, deoarece contractările se fac după ce apare legea bugetului. Cum deja această lege a apărut, probabil că acum se fac licitaţiile”, spune Anamaria Perneş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EXCLUSIV Ciprian Marica a rămas surprins după FCSB - CFR Cluj: „Nu mă așteptam”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Ciprian Marica, fostul internațional român, a fost prezent la GSP Live Special, unde a analizat remiza de pe Arena Națională. - Gigi Becali, la GSP Live Special

REPORTAJ - Cum a încercat Victor Ponta să deturneze Congresul PSD dedicat lui Crin Antonescu - FOTO

News.ro acum 4 ore
La Congresul PSD dedicat lui Crin Antonescu s-a vorbit mai mult despre Victor Ponta. Mai întâi, delegaţii prezenţi în sală se întrebau, în şoaptă, dacă apare Ponta. A apărut, dar n-a intrat în sală, ci doar a amuşinat şedinţa. Apoi a plecat în birou

Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol

Mediafax acum o ora
„La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol. Din păcate, anul trecut agricultura a contribuit inclusiv la creşterea inflaţiei, pentru că a fost un an agricol foarte, foarte dificil. (...) Inflaţia medie de 4.4% sau inflaţia la final de an

Crin Antonescu îi răspunde lui Victor Ponta după ce l-a numit „candidatul sistemului”: „Este ridicol să spui asta, dar oricine are dreptul să se facă de râs”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, l-a ironizat pe Victor Ponta pentru afirmațiile de după Congresul PSD. El a spus că nu știe de ce ar trebui să ia în serios „toate declarațiile făcute de la gard”, o

SuperLiga: Universitatea Craiova, spectacol ofensiv la debutul lui Mirel Rădoi. Victorie cu Poli Iași

HotNews acum 4 ore
Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică în fața echipei Poli Iași, scor 4-1, în etapa cu numărul 24 din SuperLiga. Partida de pe stadionul „Ion Oblemenco” a marcat debutul lui Mirel Rădoi pe banca grupării din Bănie și al lui Vasile Mi

Anchetă penală deschisă împotriva Sarei Netanyahu, soţia premierului israelian

Mediafax acum 5 ore
Procuratura nu a precizat tipul de acuzaţii aduse împotriva Sarei Netanyahu, care se află în prezent în Statele Unite. Deputat laburist Naama Lazimi o acuză pe soţia premierului de falsificarea martorilor în procesul de corupţie al soţului său, în u

Trimisul SUA însărcinat cu oprirea războiului din Ucraina spune că „ambele părţi vor trebui să facă concesii”

Mediafax acum 2 ore
„Este în interesul nostru, atât aici în Statele Unite, cât şi la nivel internaţional, să ne asigurăm că punem capăt conflictului vechi de aproape trei ani”, a adăugat Kellogg. „Şi cred că preşedintele Trump este singura persoană care poate face asta

Mobilizare generală în Germania împotriva extremei drepte și controversatei legi privind migrația

HotNews acum 8 ore
Sute de mii de oameni au protestat în Germania împotriva oricărei cooperări cu partidul extremist de dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD). Cele mai mari demonstrații au avut loc la Hamburg, Köln, Leipzig și Stuttgart. Germanii au ieșit sâmbătă

Timiş: Cadavrul unui bărbat dispărut de peste o lună, găsit pe un câmp

Mediafax acum 5 ore
„La data de 31.01.2025, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Săcălaz au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un teren arabil situat la aproximativ 500 de metri de strada a VIII-a, din localitatea Carpiniş, a fost găsit cadavrul unei persoane”, transmite

Armata israeliană aruncă în aer clădiri din tabăra de refugiaţi din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
În cadrul operaţiunii au fost distruse aproximativ 20 de clădiri, relatează Reuters. Imaginile surprinse la faţa locului arată cum mai multe explozii au loc simultan în tabăra foarte populată. Nori groşi de fum s-au ridicat deasupra oraşului palesti

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Iasi
acum

dum.

0°/4°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/3°
mie.

-2°/2°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/5°
mie.

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

dum.

0°/4°
lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/4°
Timisoara
acum

dum.

3°/9°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/7°