Aproape 200 de studenţi cazaţi în căminele Universităţii din Craiova care nu au reuşit să plătească datoriile pentru cazarea în cămine riscă să fie evacuaţi.
Reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) Craiova spun că numărul celor care înregistrează restanţe la chirie a crescut, chiar dacă taxele au rămas neschimbate: 180 de lei pentru studenţii de la forma de şcolarizare cu plată şi 130 de lei pentru ceilalţi. „Facem tot posibilul să-i mai amânăm, atât cât putem“, a declarat Alin Stoica, preşedintele COS.
Venituri mici, cheltuieli uriaşe
Ionel Trepăduş, de 24 de ani, masterand la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, nu a achitat chiria de două luni. Tânărul spune că veniturile familiei sunt prea mici şi că părinţii abia fac faţă cheltuielilor. „Trăim cu aproximativ 1.500 de lei pe lună, dar din aceşti bani, pe care îi câştigă tatăl meu, electrician de meserie, o întreţinem şi pe sora mea, care este studentă“, a explicat Ionel (foto jos), a cărui mamă este şomeră. Masterandul povesteşte că, după absolvirea facultăţii, a căutat de lucru la restaurantele din Bănie, însă fără succes.
„Ca să pot trăi pe cont propriu, am încercat să-mi găsesc un post de barman sau de ospătar, pentru că în domeniul în care m-am specializat nu aveam nicio şansă. N-am avut însă noroc“, a spus tânărul. El a adăugat că, din lipsa banilor, n-a reuşit să plătească nici taxa de şcolarizare, nici restanţele la cazare. „I-am explicat administratorului în ce situaţie mă aflu şi am găsit înţelegere. O să încerc să fac rost de bani, dar chiar nu ştiu de unde“, a încheiat Ionel Trepăduş.