Fără îndoială, 2011 este un an greu. Chiar dacă în acest an povara inflaţiei se va reduce treptat, înjumătăţindu-se faţă de 2010. Iar creşterea economică va urca de la minus la plus. Probabil până undeva între 0,5 şi 2 la sută.
De ce fel de creştere am putea avea însă parte? Aici e problema. Căci în prea mică măsură PIB-ul anului 2011 ar putea fi întemeiat pe plusuri de competitivitate şi de eficienţă. Ne trag încă înapoi companiile indolente, îndeosebi cele cu capital de stat. Din cauza lor, societatea românească s-a ales cu multe note de plată usturătoare. Plătim pentru că ani în şir munca eficientă nu a fost corect stimulată. Pentru că salariile au fost rupte de productivitate, de eficienţă şi de competitivitate. Pentru că producţia şi consumul s-au dezechilibrat îngrijorător. Pentru că o mare parte a economiei produce pierderi în loc de profit. Sunt bolile cele mai grave. Societatea, în ansamblu, resimte efectele lor dureroase.
România va ieşi din recesiune mizând pe produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă şi la export. Şi pe un climat de raţionalitate contractuală, monetară, fiscală şi salarială. Numai aşa va creşte puterea de cumpărare a banilor noştri. Apoi, inflaţiei va trebui să i se retragă rolul de înlocuitor de productivitate şi de eficienţă. Avem o singură şansă în 2011: o cotă de inflaţie suportabilă.
Numai că, iată, voci din clasa politică, dar şi unii economişti strigă insistent: "Vrem inflaţie!" De fapt, n-o spun chiar aşa, pe şleau, dar cer răspicat: un deficit bugetar încă şi mai umflat. Ceea ce ar aduce mai multă inflaţie.
Dacă devenim mai atenţi la nuanţe, vom vedea că despre inflaţie nu vorbesc chiar voalat. De multe ori spun clar că fără inflaţie PIB-ul nu poate să crească şi nici investiţiile nu au din ce să se alimenteze. Mai e şi o categorie care avertizează că dacă nu i se dă drumul inflaţiei, va e
