Un nou caz de gripă cu virus A/H1N1 a fost confirmat de Institutul Cantacuzino la o femeie în vârstă de 26 de ani din Iaşi, informează Agerpres.
Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, a declarat, miercuri dimineaţă, că femeia s-a prezentat la medicul de familie cu o formă foarte uşoară a acestei boli.
Ea urmează un tratament de scurtă durată la domiciliu, având în vedere evoluţia foarte bună a stării de sănătate.
Ministerul Sănătăţii preciza, marţi, printr-un comunicat transmis AGERPRES, că, având în vedere raportările Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în prezent, pe teritoriul României, numărul infecţiilor respiratorii acute continuă să rămână în limite normale.
La nivel naţional, după cum susţinea MS, se înregistrează o creştere a cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii şi gripă, însă acestea sunt cazuri sporadice, fără a se acumula în focare epidemice.
De la începutul anului, la Iaşi au fost confirmate cinci cazuri de infectare cu virusul gripal A/H1N1, din care trei persoane cu forme uşoare ale bolii. Din nefericire, celelalte două persoane au murit. Un nou caz de gripă cu virus A/H1N1 a fost confirmat de Institutul Cantacuzino la o femeie în vârstă de 26 de ani din Iaşi, informează Agerpres.
Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, a declarat, miercuri dimineaţă, că femeia s-a prezentat la medicul de familie cu o formă foarte uşoară a acestei boli.
Ea urmează un tratament de scurtă durată la domiciliu, având în vedere evoluţia foarte bună a stării de sănătate.
Ministerul Sănătăţii preciza, marţi, printr-un comunicat transmis AGERPRES, că, având în vedere raportările Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în prezent, pe teritoriul României, n