Rectorul Universtității Oradea a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este ultimul an din mandatul său și că nu este sigur că va mai participa la înscrierile viitoare. Acesta a mai precizat că cel mai important hop pe care îl are de trecut facultatea este evaluarea RACIS, programată la începutul lunii martie.
Universitatea Oradea, cunoscută, dar și controverstată, datorită poveștii diplomelor false, a tras linie sub activitatea desfășurată pe parcursul anului 2010. Cornel Antal, șeful instituției de învățământ superior a făcut publice, în cadrul unei conferințe de presă, reușitele, dar mai ales nereușitele universității. „A fost un an greu 2010, cu multe schimbări. Cel mai important obiectiv de anul acesta este vizita ARACIS, pentru evaluare", a informat Antal.
Reușite la universitate
Pe lista realizărilor, rectorul a ținut să amintească inaugurarea Centrului pentru Învățământ la distanță și restructurarea Facultății de de Medicină și Farmacie. De asemenea, tot la reușite, rectorul a trecut și reducerea numărului de cadre universitare, pentru că „s-a pus accentul pe calitate și nu pe cantitate". „30 de profesori se află în concediu fără plată până în iunie", a explicat Antal. Tot în 2010 au avut loc o serie de manifestări știițifice organizate de majoritatea facultăților orădene și mai multe personalități importante au vizitat universitatea precum Jaques Rogge sau Mugur Isărescu.
Profesori răsplătiți cu bani
Anul trecut se pare că a fost unul optim și pentru o parte dintre dascălii de la universitate care, în funcție de activitățile lor profesionale, au fost recompensați în bani. „A fost introdus premiul pentru profesorii care au avut articole publicate în diferite reviste. Pentru aceștia am avut la dispoziție un buget de 80.000 de lei", a precizat Antal. Mai exact, norocoșii au fost 30 de cadre universitare care s-au