Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv: Vîntu se va îmbolnăvi pe 25 ianuarie

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

La ce probleme are, Sorin Ovidiu Vîntu se poate îmbolnăvi, de fapt, în orice moment. Mogulul care, cu aroganţa-i binecunoscută, sfătuia şi avertiza statul român să se „întărească" şi să se păzească, fără lamentări, de oamenii puternici ca el a prins acum o curiozitate bizară pentru sistemul naţional de sănătate. Şi, pentru că nu îi este suficient ce citeşte în presă despre spitalele şi clinicile de stat româneşti, SOV se convinge asupra realităţii direct la sursă. În decembrie şi ianuarie, traseele iniţiatice ale lui Vîntu au coincis de câteva ori cu saloanele şi culoarele Spitalului Floreasca, unde o injecţie făcută de o mână uşoară, o vorbă bună plasată de un medic stăpân pe meserie sau, pur şi simplu, o noapte ca un sfetnic bun în patul sanitar i-au mai liniştit angoasele care-l încearcă din cauza trecutului comun cu fugarul Nicolae Popa. Istoria s-ar putea repeta şi pe 25 ianuarie, când SOV are din nou termen în proces.

Cu siguranţă că dosarul pentru favorizarea infractorului, prietenului şi fostului său partener de afaceri i-a favorizat miliardarului mai multe gânduri amestecate decât reale probleme medicale. De altfel, se vede cu ochiul liber cât de brusc îi apar afecţiunile şi cât de straşnic şi strategic survin ele exact în ziua termenului de judecată. Până acum, părintele FNI a reuşit să amâne o bună parte din înfăţişările la care a fost adus, dar şi să pună greu la încercare răbdarea unei judecătoare care nu-l mai crede pe bolnavul Vîntu nici când acesta se contorsionează de rău în faţa ei.

Un lucru este cert: metoda leşinului, prin care SOV a ales să dubleze talentul şi cunoştinţele avocaţilor lui, nu-i va putea asigura acestuia servicii la infinit. Bătălia pe care o are de dat acum în justiţie a devenit mult prea serioasă pentru a fi dusă cu substitute de arme. Procesul va merge înainte, iar desele drumuri de la judecător la doctor vor mai

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 21 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°