Spre sfârşitul anilor 1700, scriitoarea engleză Elizabeth Craven ajungea, fără voia ei, în Valahia şi constata, pe lângă frumuseţiile ţării, lipsa sau starea deplorabilă a şoselelor. Gazda sa a fost domnitorul Nicolae Mavrogheni, rămas celebru, printre altele, pentru plimbările sale într-o trăsură trasă de doi cerbi cu coarnele aurite. Două sute de ani mai târziu, nu s-a schimbat mare lucru. Trăsura cu cerbi "tunaţi" a fost înlocuită cu Rolls Royce-ul placat cu aur. Drumurile au rămas cam aceleaşi, cu diferenţa că e nevoie de mult mai mulţi bani pentru a fi întreţinute.
Desigur, nu poţi învinui omul că îşi ia maşină de jumătate de milion de euro. În fond de aceea are bani, ca să se bucure de ei.
Dar nici nu poţi să nu te gândeşti că a-ţi lua o maşină de sute de cai putere în România e ca şi cum ai cumpăra un pur sânge arab ca să-l ţii în sufragerie. Cristea Opria, impresar de fotbalişti şi posesor al unei fabrici de placare cu aur, mărturiseşte deschis că Rolls Royce-ul şi Hummerul pe care le posedă au fost cumpărate şi placate în aur pentru a-şi face reclamă la afacere. Cât priveşte deplasarea, când vine vorba de drumurile noastre, preferă să urce maşinile în trailer, decât să le testeze prin hârtoape. Ceilalţi 680 de posesori de automobile de peste 200.000 de euro din România însă îşi fac reclamă lor înşile. Cât de bună este reclama, însă, rămâne de discutat. A sta sprijinit de Ferrari în faţa clubului dă asigurări de necontestat fufelor despre bunăstarea materială a pretendentului la prima pagină în tabloide. Odată ce duduia s-a instalat pe locul mortului, însă, visele ei cu Făt Frumos pe un cal cabrat se destramă odată cu decelerarea bruscă la primul semafor nesistematizat. A-ţi lua un Bentley mai scump ca al patronului rival de echipă de fotbal îţi asigură un sentiment meschin şi plăcut de superioritate. Ce te faci, însă, când, ieşit pe poarta