Într-un heirupism legislativ incredibil şi inacceptabil, Cabinetul Boc - pocnind din călcâie la indicaţia prezidenţială: “Nu mai târziu de 21 ianuarie” - dă rasol la încă o legislaţie esenţială. Peste două zile vrea să fie gata proiectul noului Cod al Muncii, spre a i-l oferi pe tavă, ca pâinea, sarea şi ţuica, şefului Misiunii FMI, Jeffrey Franks, când va sosi pe 25 ianuarie, în inspecţie la tribul dâmboviţean. Deja au fost bifate la repezeală proiectele legilor dialogului social şi cel al contractelor de muncă. Cu greu, dar totuşi a răzbătut spre opinia publică faptul că această nouă legislaţie e încă o marcă a obedienţei Cabinetului faţă de pretenţiile FMI, dar şi ale Consiliului Investitorilor Străini, în primul rând americani, botezată ad-hoc “flexibilizare”.
Proiectele - deja vehement contestate atât de sindicate, cât şi de patronatele româneşti - n-au făcut obiectul unei reale dezbateri publice şi nici cel puţin al unei autentice confruntări de idei între iniţiator, Ministerul Muncii, şi organizaţiile partenerilor sociali. Noul Cod va fi, practic, un dictat guvernamental, conţinând prevederi care nu vor armoniza raporturile de muncă, ci, dimpotrivă, vor constitui sursa unor convulsii sociale. În viziunea Puterii, angajarea va fi mult mai dificilă, iar concedierea mult mai lejeră, lăsând uşa deschisă bunului plac al unor angajatori. Activitatea sindicală (inclusiv protestele, grevele) va fi obstaculată. Practic, se va institui o atmosferă de căluş în gură, ignorându-se în mare măsură drepturile salariaţilor.
O legislaţie de o asemenea importanţă economică şi socială e de neconceput în afara unei largi dezbateri publice şi, mai ales, parlamentare. Există nu riscul, ci certitudinea unui nou avorton legislativ, aşa cum s-a întâmplat şi cu normativele din zona justiţiei. Totuşi, Guvernul nu pare a fi impacientat. Mai mult, tot mai suficient şi mai ar
