E greu să-i scoţi din pepeni pe români - istoria recentă ne-o dovedeşte. Dar şi când reuşeşti...
Deocamdată, protestul automobiliştilor împotriva creşterii - nejustificate, cred şoferii noştri - aflat la apogeul său, cu o conotaţie mai degrabă băşcălioasă, de pe urma căreia suferă mai mult casierele de la staţii, decât şefii marilor companii. S-a considerat- pe drept sau nu- că blocarea staţiilor cu plata cu mărunţiş sau prin grevă de alimentare cineva se va sensibiliza. Desigur, nu este de neglijat aspectul pe care-l generează deficitul de lichidităţi, chiar şi doar vreme de trei zile, care oricum va fi compensat după grevă. Din acest semnal ar trebui să rămână ceva, dar mi-e teamă că tocmai ăsta este aspectul ratat.
Oficialii români s-au agitat de formă, căteva zile. Premierul chiar s-a interesat cum se formează preţul, iar Consiliul Concurenţei a tras, după vreo 5,6 ani de investigaţii primele concluzii, din care reise că producătorii nu s-au organizat într-un cartel pentru a ţine preţul sus. Faptul că se mişcă cam la fel este, pentru dl. Chiriţoiu, o simplă coincidenţă ce urmează trendul mondial al preţului benzinei, spre care tindem şi noi.
Adică vom plăti chiar mai mult decât acum. Alţi specialişti dau vina pe faptul că odată cu Petrom-ul, România a vândut austriecilor şi rezervele de ţiţei aşa încât faptul că suntem unul dintre puţinii producători europeni de benzină - cu circa 30% din totalul consumului provenind din resursele proprii nu ne ajută prea mult sau chiar deloc.
Oricum, trebuie să observăm, că spre deosebire de alte forme de protest, aceasta pare să-i îngrijoreze cel mai mult pe guvernanţi. Dintr-un motiv foarte simplu: nu deţin pârgiile de control al preţului. Şi nici nu au interesul să o facă. Atâta timp cât statul ia mai mult de jumătate din preţul încasat din vânzările la pompă a benzinei, prin accize, taxe şi impozite,
