Se încruntă până când sprâncele-i devin o linie continuă deasupra unor ochi cu pupile fixe. Clipeşte des, până simţi că te ia ameţeala privindu-l. Ţipă, ameninţă şi, în puţinele momente de calm, vorbeşte incoerent. Alternează momentele de duioşie voioasă cu ameninţări impersonale. Nu e doar în pragul unei crizei nervoase, l-a trecut deja.
Am urmărit declaraţia de presă a ministrului Apărării Gabriel Oprea şi m-am speriat. Omul conduce Armata României! Nimic din ceea ce s-a întâmplat cu pensiile militarilor nu justifică reacţia isterică a celui pus să rezolve o problemă pe care sistemul din care face parte a creat-o. Da, oamenii care s-au trezit cu pensiile tăiate au protestat uneori agresiv. Da, PSD şi PNL au profitat de bâlbâiala guvernanţilor şi au încercat să câştige facil electorat. Da, canalele de ştiri au exploatat la maximum un subiect care le aduce audienţă. Nu văd ce l-a surprins pe ministrul Apărării. Ar fi făcut exact acelaşi lucru dacă ar fi fost în opoziţie. Dar să ieşi, după o săptămână de scandal continuu, şi, în loc să lămureşti cu calm lucrurile, să continui isteria şi să alimentezi agresivitatea este incalificabil nu numai pentru un politician, ci şi pentru comandatul efectiv al armatei. Nu-mi imaginez în ţară membră a NATO ministrul Apărării ar fi rămas în funcţie după o aşa prestaţie.
Aş fi putut să înţeleg dacă dl. Oprea s-ar fi limitat la a acuza "campania furibundă" a Opoziţiei şi "linşajul mediatic". Dar să pretinzi că problema nu există este revoltător! Cu doar o zi înainte şeful suprem al armatei, preşedintele Traian Băsescu, recunoştea că au fost greşeli, pe care le numea "comunicare publică defectuoasă". Nu ştiu cine l-a împiedicat pe dl. Gabriel Oprea să comunice până acum. Avea toate datele şi le putea prezenta riguros, ca orice militar, demontând toate acuzaţiile celor care "mint cu neruşinare, cu cifrele pe masă".
Î
