Deşi reclamele la cremele pe bază de colagen promit reducerea vizibilă a ridurilor, specialiştii britanici au constatat că aceste cosmetice nu au rezultate pe termen lung, informează Mediafax.
Potrivit dailymail.co.uk., specialiştii mai spun că moleculele de colagen din loţiunile şi cremele cu nume ispititoare sunt atât de mari încât nu pătrund deloc în piele şi rămân pe faţă până la prima spălare. Astfel, se poate spune că banii clienţilor se duc pe apa sâmbetei.
Criticile au apărut în urma unui studiu coordonat de organizaţia de binefacere Sense About Science.
În topul acestor critici s-au situat afirmaţiile companiilor de cosmetice legate de cremele pe bază de colagen.
Colagenul este o proteină care tonifică pielea şi îi menţine elasticitatea. Având în vedere că nivelul de colagen scade odată cu vârsta, proteina a devenit ingredientul cheie în multe creme pentru întinerirea tenului şi estomparea ridurilor.
Autorii studiului au analizat creme de faţă de top, unele dintre acestea costând peste 15 euro tubul de 15 mililitri. Deşi conţin sfere de colagen care ar trebui să combată ridurile, cearcănele şi pungile de sub ochi, specialiştii spun că moleculele de colagen sunt prea mari ca să poată penetra pielea.
"Ideea de la baza acestor produse este că moleculele de colagen pătrund în piele şi ajută proteina conţinută în mod natural de piele. Sferele de colagen sunt însă mult prea mari, iar pielea respinge astfel de substanţe", a spus Richard Guy, profesor de ştiinţe farmaceutice la Universitatea din Bath.
Un alt specialist, Blana Sengerova, de la Universitatea din Oxford, biochimist, spune că se simte foarte frustrată când vede reclamele la creme pe bază de colagen, ştiind că acestea nu acţionează aşa cum susţin producătorii.
Jonathan Hadgraft, profesor de chimie la Universitatea din Londra spune că se estimează că 60% din ac