Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Google îl celebrează pe Paul Cézanne

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Astăzi se împlinesc 172 de ani de la naşterea pictorului francez Paul Cézanne, eveniment marcat de Google.

1 /.

Artistul s-a născut într-un orăşel din apropierea Marsiliei, Aix-en-Provence, într-o familie înstărită. Tatăl său a înfiinţat prima bancă din urbe. În primii ani de şcoală,Paul Cézanne a fost un elev eminent şi a legat prietenii cu colegii de Emile Zola, Jean-Baptiste Baille şi Louis Marguery. Zola şi Cézanne erau colegi şi în cadrul orchestrei oraşului natal, primul cântând la clarinet, iar cel de-al doilea la corn.

Deşi s-a înscris la Facultatea de Drept din Aix în 1858, Paul Cézanne pleacă la Paris în 1861. Aici, va trăi dintr-o alocaţie lunară de 125 de franci, plătită de tatăl său. Artistul nu reuşeşte să treacă examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din capitala Franţei.

În Paris, Paul Cézanne se împrieteneşte cu Camille Pissarro, în atelierul căruia ajunge să picteze după model. Pissarro este cel care îl sfătuieşte pe Cézanne să picteze şi în afara atelierului.

Picturile lui Paul Cézanne nu sunt acceptate la Salonul Oficial, iar în 1874 participă la prima expoziţie a impresioniştilor, prezentând trei opere, printre care şi lucrarea "O Olympia modernă". Toate cele trei sunt considerate ridicole de critici.

Artistul revine cu 16 lucrări la cea de-a treia expoziţie a impresioniştilor, însă prima sa expoziţie personală va fi vernisată de abia în 1895, cu ajutorul negustorului de tablouri Ambroise Vollard, eveniment care marchează recunoaşterea sa ca pictor. Ulterior, îşi cumpără un atelier în afara oraşului natal, iar în 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă.

Anul 1886 este marcat de o ceartă dintre cei doi vechi prieteni, Paul Cézanne şi Emille Zola. Pictorul se recunoaşte în eroul principal al romanului lui Zola, "Oeuvre", un pictor ratat aflat în pragul sinuciderii.

Jucător

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°