Traian Băsescu vorbeşte (din nou) despre eliminarea fabricilor de diplome. Daniel Funeriu taie panglici virtuale. Ce tandem minunat, ce aer proaspăt pentru reforma universitară, ce idei inovatoare, câtă coerenţă în discurs şi câtă dibăcie în fapte!
Când a fost vorba să fie oprită cea dintâi fabrică de diplome, în plin scandal al ID-ului "haretist", preşedintele ne-a oferit prima mostră a tacticii pe care domnia sa a urmat-o în eliminarea corupţiei din sistem.
21 iulie 2009, Traian Băsescu întrebat despre conflictul deschis de ministrul Ecaterina Andronescu, Universităţii "Spiru Haret": "Este vorba despre o luptă dusă de cei care vor să diminueze învăţământul privat, pentru că pâinea şi cuţitul se află în mâna celor de la stat". Carevasăzică, privaţii erau agresaţi de "fabricile de diplome" de la stat, USH trebuia lăsată în pace, iar problema pâinii şi a cuţitului trebuia regândită.
4 ianuarie 2011, Traian Băsescu: "Multe din universităţile de stat s-au transformat în fabrici de diplome, prin încărcarea mult peste capacitate cu studenţi ai universităţilor" şi două săptămâni mai târziu: "Trebuie eliminate fabricile de diplome".
Întâi de toate, domnul preşedinte poate sta liniştit: după toţi aceşti ani de scandaluri, de anchete penale pentru trafic de diplome, de comerţ cu lucrări de licenţă şi de doctorate acordate pe baza CV-ului, nu mai există diferenţă între stat şi privat. Marea majoritate a angajatorilor nu iau în seamă nici ce universitate, nici ce notă au luat la licenţă cei care aplică pentru un loc de muncă. Nu îi interesează nici nivelul studiilor şi nici faptul că specializarea urmată are sau nu legătură cu fişa postului. Situaţie pe care statul condus tot de către
Traian Băsescu încearcă acum să o îndrepte prin educaţie informatică. Este unul din obiectivele Registrului Naţional al Calificărilor, a cărui panglică virtuală a