- Editorial - nr. 705 / 19 Ianuarie, 2011 I-am descoperit opera pe internet, acest "rau necesar" al timpului nostru, unde exista loc si cer pentru toata lumea si datorita caruia, pe langa multe mizerii si mojicii ale unor frustrati, anonimi sau nu, poti afla lucruri noi, minunate, despre semeni din toate colturile lumii. Am avut, asadar, bucuria de a descoperi, in "exil", inca un artist roman, pornit, din tinerete, cu traista plina de visuri, si asezat undeva, pe glob. Nu-i voi dezvalui, deocamdata, numele, fiindca relevanta este "starea", simptomatica pentru creatorul inteligent, profund marcat de faptul ca radacinile, oricat le-ai rasuci, nu pot fi rupte. Fermecata de lucrarile ei _ caci este o Ea _, intuind o personalitate complexa si o inteligenta slefuita in cele mai subtile laboratoare ale solitudinii meditative, i-am propus sa o... "mediatizez" si, din vorba in vorba (pe internet), ne-am apropiat. In absenta unui CV, mi-a povestit cate ceva despre sine..., intarindu-mi convingerea ca El Dorado ramane un vis... si ca lacrima din spatele oglinzii este, totdeauna, cea mai amara din cate exista! "Despre mine nu prea stiu ce ar fi interesant de stiut... M-am nascut in Romania, la Bucuresti, sunt al doilea copil din cinci frati. Sunt plecata din tara de peste 40 de ani, sunt casatorita, am doi baieti (26 si 20 de ani) si, din pacate, nimeni din familia mea nu vorbeste romaneste (s.n.). Asta din cauza ca, de la bun inceput, nu cunosteam pe nimeni care sa vorbeasca limba mea si am fost nevoita sa vorbesc numai limba germana. Faptul ca am plecat de acasa nu a fost o hotarare buna - spun eu acum. Am suferit foarte mult de dorul de familie si tara, si nervii mei s-au cam slabit cu timpul (s.n.). Nu am avut si nu am aici pe nimeni, in afara de sotul si baietii mei. Este foarte greu sa nu poti spune vreunei prietene ce ai pe suflet. De obicei, cu o prietena vorbesti de