Cornelia şi-a dorit să fie medic, dar nu a fost să fie aşa. A ajuns însă, la un moment dat, să lucreze în spital, registrator medical. De câţiva ani este liderul sindicatului Dreptatea, al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.
Cornelia se mândreşte cu munca ei. Este încântată că, din poziţia de lider de sindicat, poate ajuta oamenii. De când a fost mică şi-a dorit asta, pe când visa să lucreze în sistemul sanitar. „Mă vedeam moaşă sau doctoriţă. Dar totul a fost în copilărie. Când am terminat liceul teoretic din Brăila m-am gândit să dau la arhitectură. M-am retras însă înainte de o probă, pentru că nu am avut suficientă încredere în propriile mele forţe. Vedeam în jur o mulţime de copii de arhitecţi sau tineri care erau deja pregătiţi extrem de bine şi am renunţat“, spune Cornelia Penciu.
Ulterior s-a şi angajat şi a lucrat o bună bucată de vreme la Serviciul de Medicină Legală în Brăila. Aici l-a cunoscut şi pe cel care urma să îi fie soţ, originar din Sibiu. La doi ani s-a mutat în oraşul de pe Cibin şi spune că adoră oraşul şi oamenii de aici. „În 1984 m-am angajat registrator medical, iar din 1990 am intrat, chiar la înfiinţare, în sindicatul ce se forma pe atunci, Sindicatul Dreptatea al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Am fost secretar tehnic, apoi secretar al biroului executiv, iar acum sunt la al doilea mandat de lider de sindicat. Îmi place mucna pe care o fac şi se pliază perfect pe deviza mea: cu oameni, pentru oameni“, mai spune liderul de sindicat.
Apără drepturile angajaţilor
Spune că nemulţumirile oamenilor o mobilizează extrem de mult şi face tot posibilul să îi ajute. Ultimele tăieri salariale, spune ea, au fost picăturile care au umplut paharul. „Salariul mic este principala nemulţumire a oamenilor. Dezamăgirea mea este că oamenii se înscriu în sindicat, dar nu prea vin la acţiunile noastre. În plus, sibienii s