* 32.437 de vârstnici brăileni au pensia peste 740 lei şi se află în situaţia de a plăti contribuţii la sănătate, începând cu acest an * oamenii nu au înţeles dacă plătesc 5,5% pe întreaga pensie sau doar pentru suma ce depăşeşte 740 de lei
Pensionarii cu venituri mai mari de 740 de lei sunt plătitori de contribuţii la sănătate în valoare de 5,5%, în timp ce cei cu pensii
sub 740 lei nu plătesc contribuţia nici în 2011. Schimbările privind noile norme de impozitare au dat emoţii pensionarilor, chiar şi după ce au apărut prevederile ce stabilesc care dintre pensionari trebuie să plătească. Oamenii au început să primească în această lună cupoanele de pensii în care apare valoarea reţinută pentru CASS, dar nu au înţeles clar dacă aceasta a fost calculată la 5,5% pe întreaga pensie sau doar pentru suma ce depăşeşte 740 de lei. "Precizarea primită de la Casa Naţională de Pensii, pentru aplicarea unitară a OUG nr. 107/2010, arată că baza de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate este întreaga pensie şi nu suma ce depăşeşte valoarea de 740 lei. În cazul în care beneficiarii primesc mai multe pensii, contribuţia se stabileşte asupra cuantumurilor însumate ale pensiilor", a precizat Mădălina Căluian, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Brăila. Concret, plătesc contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) vârstnicii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei, însă prin aplicarea cotei de contribuţie nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. În cazul judeţului Brăila 32.437 de vârstnici au pensia peste 740 lei şi se află în situaţia de a plăti contribuţii la sănătate din 2011.
Şi Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat că pensionarii cu pensii de peste 740 de lei vor plăti 5,5% pe întreaga pensie, nu doar pentru su