● Ioan Groşan, Un om din Est, primul volum, Editura Noul Scris Românesc şi Editura Tracus Arte, 2010.
Ca şi carteaAlcool a lui Ion Mureşan, un comeback îndelung anticipat a fost şi noul roman al lui Ioan Groşan, unul dintre cei mai importanţi nuvelişti contemporani şi printre foarte puţinii umorişti veritabili de la noi. Dar nu doar aşteptarea a fost mare, ci şi aşteptările, astfel că destui critici s-au arătat mai degrabă dezamăgiţi de carte, unii insistînd pe punctele slabe (altfel, reale), alţii spunîndu-i de-a dreptul roman mediocru şi afirmînd că, de fapt, Ioan Groşan nu poate fi altceva decît un nuvelist. Eu cred că nu i s-a dat Cezarului partea cuvenită, ca să mă exprim aşa.
Da, Ioan Groşan este, fundamental, un nuvelist şi pe spaţii mai reduse scrie ireproşabil, iar acest roman poate fi judecat mai degrabă sau, mai bine zis, şi ca incidenţa unor nuvele în registre schimbătoare. Dar tocmai acest aspect, al naraţiunii modulare, face ca un roman (din acest punct de vedere) ratat de Ioan Groşan să fie, de fapt, mult mai bun decît un roman modest de Nicolae Breban, să zicem. Poate că nu oferă totul, dar oferă oricum mai mult. Dar e ceva şi mai important. Mai toţi criticii s-au arătat deranjaţi de schimbarea registrelor şi anume de faptul că realismul ironic din prima parte a romanului trece în sarcastic şi parodic pentru a ajunge înspre final la cîteva sugestii fantastice. Dat fiind că romanul surprinde ultimele luni ale comunismului (următorul volum se va deschide cu Revoluţia, abia începută aici în ultimele pagini), e vorba, de fapt, de o anume progresie a viziunii narative în cheia derizoriului. (Fac o paranteză pentru a remarca, din nou, inadecvarea sau refuzul criticilor de a accepta versiunea caricaturală a comunismului şi a Revoluţiei, primul „păţit“ fiind Mircea Cărtărescu cu Aripa dreaptă). Apoi, s-a pierdut din vedere faptul că acesta est
