Noul acord cu FMI ar urma să fie semnat pe un an. Coincidenţă sau nu, monitorizarea reformelor şi a cheltuielilor bugetare ar trebui să se încheie chiar înaintea campaniei electorale.
Autorităţile de la Bucureşti au decis ca, imediat după finalizarea acordului stand-by aflat în derulare, să fie parafat un nou acord. Spre deosebire de înţelegerea actuală care se va încheia în aprilie, următoarea va fi de tip precautionary stand-by, însemnând că Fondul Monetar Internaţional (FMI) va continua să monitorizeze o serie de criterii agreate cu Guvernul şi că va împrumuta România numai în situaţii excepţionale.
„Gândiţi-vă la el (la noul acord n.r.) ca la o poliţă de asigurare. Cumperi o asigurare pentru maşina personală şi singura dată când o vei folosi este când vei avea un accident. Dar tu speri că nu vei avea un accident, speri că vei face o treabă bună conducând maşina. Cu toate acestea, se poate întâmpla să ai un accident fără să fie vina ta“, a explicat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI.
Continuarea reformelor
Detaliile noului acord vor fi stabilite la sfârşitul lui ianuarie, după ce delegaţia Fondului va negocia condiţiile cu Guvernul. Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, înţelegerea se va axa pe consolidarea fiscală, adică pe reformarea şi reducerea cheltuielilor publice, simplificarea fiscalităţii, inclusiv a administrării taxelor, reforma sănătăţii, prin introducerea sistemului de coplată a serviciilor, absorbţia fondurilor europene şi modificarea legislaţiei muncii.
„Nu cred că vor fi condiţii noi în afară de continuarea reformelor structurale, începute spre finalul lui 2010, privind cheltuielile mari cu salariile şi pensiile. În plus, cred că va fi inclus un pachet de reformare a instituţiilor statului. În primul rând, ar trebui vizat procesul în care se fac investiţiile. Este o problemă în funcţionarea acestora, fapt dovedi