Acordul de stabilizare şi asociere al Serbiei cu UE a fost adoptat de Parlamentul European, reunit la Strasbourg. Acesta este un prim pas al ţării către aderarea sa europeană.
Coresponentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Mult timp blocat de Olanda, din cauza fugitivilor sârbi, care nu au fost încă predaţi justiţiei internaţionale, acordul UE cu Serbia creează o zonă de liber schimb şi acordă Serbiei dreptul la un ajutor comunitar pentru reformele necesare.
Acest acord ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul anului, spune preşedinţia ungară a UE, în timp ce Comisia Europeană estimează că adoptarea documentului de către Parlamentul European este un pas important pentru Serbia.
Tot la sfârşitul acestui an, statele membre ale UE trebuie să indice dacă şi când pot fi deschise negocierile de pre-aderare cu Belgrad, evoluţie care va depinde de unele dosare-cheie.
Unul dintre acestea este celebra cooperare cu Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, întrucât cu toate că eforturi au fost făcute, iar Serbia a predat 22 din cei 24 de criminali de război, nu se află la Haga fugitivul cel mai important. Este vorba despre generalul Ratko Mladic, inculpat în 2005 pentru genocidul de la Srebrenica, în Bosnia, despre care autorităţile de la Belgrad spun că este căutat în mod activ.
Olanda şi într-o oarecare măsură şi Serge Bramertz, procurorul-şef al Tribunalului Penal Internaţional nu sunt convinşi de angajamentul politicienilor sârbi în acest sens. Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Acordul de stabilizare şi asociere al Serbiei cu UE a fost adoptat de Parlamentul European, reunit la Strasbourg. Acesta este un prim pas al ţării către aderarea sa europeană.
Coresponentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Mult timp blocat de Olanda, din cauza fugitivilor sârbi, care nu au fost încă predaţi justiţiei internaţiona