Târgovişteanul a prins pasiune pentru lectură de cum a învăţat să citească, iar acum are un mic anticariat şi face donaţii de carte către aşezămintele de ocrotire socială din judeţ.

Iubeşte cartea şi sportul! Una mai mult decât pe cealaltă. A rămas cu amintirile copilăriei adânc înrădăcinate în suflet. Imaginile meleagurilor pitoreşti ale Neamţului, îmbătate în istorie şi naturaleţe, l-au însoţit tot timpul. Valerian Robu şi-a dorit dintotdeauna să ajungă profesor de sport. Visul i s-a îndeplinit parţial.

În tinereţe, a fost profesor suplinitor de sport şi apoi de matematică-fizică în comuna natală, Săbăoani. Greutăţile vieţii l-au ţinut pe loc şi nu a putut urma o facultate în domeniu. „Am făcut atletism, handbal şi fotbal. Atletism am început la 12 ani. Am participat la numeroase concursuri şcolare şi interjudeţene. Eram bun la 100 m, 1500 m, săritura în înălţime, aruncarea greutăţii. Handbal şi fotbal am jucat în liceu”, îşi aminteşte Valerian Robu.

Tot sportul poartă o vină că a ajuns la Târgovişte. Se întâmpla în 1972. A venit în Dâmboviţa pentru a juca la echipa de fotbal „Metalul Târgovişte”. Dar, cum ghinioanele au făcut parte din viaţa sa, în loc de „Metalul”, a ajuns la „Oţelul”.

Antichităţi de preţ îi decorează casa

Nu a zăbovit prea mult în fotbal. S-a gândit că e mai bine să-şi caute o meserie sigură şi s-a înscris la Şcoala Postliceală Electrotehnică de la Târgovişte. Timp de şapte ani, a lucrat ca electrician la Combinatul de Oţeluri Speciale, apoi, s-a angajat în meseria pentru care se pregătise, la IIRUC Bucureşti.

În discuţia pe care am purtat-o, a ţinut neapărat să accentueze faptul că, în toată această cronologie a vieţii sale, nu s-a dezlipit de carte niciodată. „În momentul când am învăţat să citesc, am prins pasiune pentru lectură. Pe vremera când la televizor nu era program decât două ore pe sear