Familia, ca „celulă de bază a societăţii”, suferă de boli autoimune. În romanul lui Pavel Sanaev, dramatizat şi regizat de Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra, Îngropaţi-mă pe după plintă, familia este un cîmp de luptă pe care se răspîndeşte ca o duhoare teroarea afectivă. Ura este limita iubirii, căsnicia devine suma a două nefericiri, iar copiii, raţiunea de a fi a părinţilor/bunicilor, sînt şi aspiratorul frustrărilor acestora. Parada de iubire este intimidantă şi naşte vinovăţii: „uite cîte fac pentru tine, secătură”. Cînd „se rupe firicelul de iubire”, familia se prăbuşeşte în iadul cel de toate zilele.
Îngropaţi-mă pe după plintă este un album de fotografii pe care Saşa îl răsfoieşte cu indulgenţa duioasă dată de distanţa temporală. La maturitate, Saşa rememorează perioada copilăriei, cînd a fost crescut de bunici sub pretextul că mama nu era în stare să îl îngrijească, pe el şi nenumăratele sale boli, reale sau imaginare. Amintirile populează treptat şi concret spaţiul gol al memoriei. În prima scenă, cuvîntul materializează oameni şi obiecte într-o configuraţie suprarealistă. Elementele de recuzită şi personajele apar pe măsură ce Saşa le rosteşte numele. O umbrelă rămîne suspendată în aer (ca în Mary Poppins), iar Bunica îşi face apariţia din oglindă (ca în Alice în ţara minunilor). În goana amintirilor (turnanta este folosită întreg spectacolul, personajele se rotesc ameţitor prin memorie), Saşa îndulceşte realitatea, dar abcesele purulente ale triunghiului Bunica - Mama – Copilul tot se sparg.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăBalansul continuu între afecţiune şi agresiune în care creşte Saşa îl vulnerabilizează afectiv şi îl transformă într-un handicapat emoţional. „M-aş odihni de bunica”, oftează Saşa, care înca
