Cu ocazia întâlnirii de la Washington a celor mai puternici politicieni ai lumii, preşedintele american Barrack Obama şi omologul său chinez Hu Jintao, agenţia de presă Thomson Reuters a făcut o analiză cu privire la soluţiile pe care le au la dispoziţie SUA în cazul în care China nu va mai cumpăra obligaţiuni de stat americane.
China este cel mai important creditor extern al Statelor Unite, Beijingul deţinând obligaţiuni de stat americane în valoare de apropae 1.000 de miliarde de dolari. Datoria SUA se ridică la 14.000 de miliarde de dolari. Ce s-ar întâmpla dacă China ar renunţa la titlurile emise de Washington? Au americanii un plan de rezervă?
Schimbarea radicală de poziţie a Beijingului este puţin probabilă, însă dacă relaţiile dintre Statele Unite s-ar răci brusc şi de aşa natură încât liderii de la Beijing să decidă să vândă masiv titlurile americane, atunci piaţa de capital din Statele Unite ar fi aruncată în haos, efectul de contagiune propagându-se rapid şi în celelalte centre financiare ale economiei mondiale. Totuşi, o asemenea mişcare ar ricoşa şi către China, a cărei economie este dependentă de exporturile către piaţa nord-americană.
Populaţia şi băncile, planul de rezervă al americanilor
Analiştii consideră că în cazul unui astfel de scenariu, autorităţile americane ar apela atât la ajutorul populaţiei, cât şi la aliaţii tradiţionali din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.
"Autorităţile ar putea apela la americani pentru a reuşi să finanţeze datoriile", a spus David Walker, liderul unui grup de lobby care militează pentru reducerea deficitului bugetar în Statele Unite.
Soluţia ar putea veni de la bănci, care ar putea la rândul lor să mărească cantitatea de titluri de stat americane pe care le deţin.
Lista aliaţilor disponibili este tot mai restrânsă
Acum doi ani, Brad Setser, fost oficial al Departamentului