Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la Dorobanţi încep de la ambele capete

Publicat in Vocea Brailei, joi 20 ianuarie 2011 ·

* unul dintre planuri este de a se demara lucrările în porţiunile în care în subteran nu este canalul colector: de la Barieră spre trecerea bac şi de la intersecţia cu Calea Galaţi spre ieşirea din oraş * circulaţia tramvaielor pe bulevard va fi efectuată pe un singur fir, pe porţiunile ce vor intra în lucrări

Constructorii care au câştigat contractul pentru modernizarea Bulevardului Dorobanţilor au avut primele discuţii cu furnizorii locali de utilităţi pentru a stabili modalităţile prin care lucrările să nu afecteze buna desfăşurare a serviciilor de utilitate publică. Probleme mai delicate ridică în special transportul de călători pe linia de tramvai, ce se întinde pe aproape toată lungimea bulevardului, precum şi în ceea ce priveşte canalul colector. Aşa cum a explicat edilul- şef, Aurel Simionescu, una dintre ideile care s-a conturat la primele întâlniri de acest gen este aceea ca lucrările să înceapă pe porţiunile de bulevard unde nu este pozată în subsol reţeaua canalului colector. "Astfel ar putea fi demarate lucrările, de exemplu, pe tronsoanele cuprinse între intersecţia cu Calea Galaţi spre fostul Abator, la ieşirea din oraş spre Galaţi, precum şi cea cuprinsă între Bariera Călăraşilor şi Trecerea Bac Stânca. Cât timp se vor derula lucrările pe aceste porţiuni, însemnând schimbat reţele de apă-canal şi toate celelalte lucrări prevăzute, se va putea intra în canalul colector şi să încercăm să facem porţiunea de canal de la Strada Galaţi până la pod la Apollo, ca să lăsăm circulaţia tramvaielor liberă peste pod spre Chercea, iar cea mai mare porţiune din Dorobanţi să rămână în funcţiune", a punctat sursa citată. De asemenea, Simionescu a adăugat că se caută soluţii menite să nu afecteze situaţia economico-financiară şi aşa destul de delicată a SC "Braicar", firma locală de transport în comun de călători, aflată în subordinea municipalităţii. "Încer

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 48 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 35 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 48 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 58 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°