Mesajul a fost trimis. Multumesc!

General bârlădean, după ce a pierdut jumătate din pensie: "Am vrut să-i scriu lui Băsescu, dar mi-a fost frică de-un blestem"

Publicat in Adevarul, joi 20 ianuarie 2011 ·

Fostul militar Neculai Rotaru blamează statul roman pentru măsura de a reduce pensiile foştilor angajaţi din cadrul MApN. Bârlădeanul este singurul cadrul militar din judeţul Vaslui care are funcţia de general de brigadă (r).

Neculai Rotaru a primit ieri decizia care consfinţeşte ce pensie va primi după recalculare. Dacă în decembrie 2010, cadrul militar în rezervă primise puţin peste 4.000 de lei, de luna aceasta el va trebui să se mulţumească doar cu 1.792 de lei.

Bărbatul este dezgustat de modul în care statul roman tratează cadrele militare considerând că prin aceste "măsuri deocheate ale parlamentarilor se loveşte în onoarea şi demnitatea militarilor". Are 43 de ani de vechime "Legea aceasta prin care ni se reduc veniturile este neconstituţională pentru că se aplică retroactiv şi nu este corect. Dar aşa este când suntem conduşi de nişte persoane care nu ştiu cum să mai fure. România, astăzi, ar fi putut trăi vremuri mari, dar pentru asta avem nevoie de nişte oameni mari care să ne conducă. Nu de nişte incompetenţi cum sunt cei din Parlament", este de părere generalul în rezervă. Neculai Rotaru s-a pensionat în martie 2004 după ce a avut o carieră de-a dreptul impresionantă. Bărbatul a fost, printre altele, comandat la o Şcoala de ofiţeri în rezervă, comandant al Şcolii de Aplicaţie de Artilerie şi Rachete, dar şi comandant la două brigăzi de artilerie. Pentru a urma cariera de militar, Rotaru povesteşte că a fost nevoit să facă multe sacrificii. Ani întregi a făcut naveta, meseria l-a forţat să-şi neglijeze familia şi are şi probleme de sănătate pe care le pune pe seama vieţii de militar. A vrut să-i scrie lui Băsescu, dar s-a temut de un blestem "Au fost multe situaţii în care viaţa mi-a fost pusă în pericol. Mi s-a întâmplat să lucrez cu proiectile care aveau defecţiuni şi care te puteau omorî oricând", îşi aduce aminte Rotaru. Acesta mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 24 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 38 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum 2 ore
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°