Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Poliţiştii au de primit 1,3 milioane de lei

Publicat in Adevarul, joi 20 ianuarie 2011 · ·

Peste 700 de angajaţi ai IJP Vaslui aşteaptă să li se achite primele de vacanţă din 2010 şi 40% din banii de uniformă. Reprezentanţii instituţiei spun că vor scăpa de datorie în funcţie de banii care vin de la ministerul de resort.

Cea mai gravă situaţie se înregistrează la poliţiştii care lucrează în mediul rural deoarece aceştia se plâng că echipamentul lor se uzează mult mai repede decât cel al unui om al legii ce îşi desfăşoară activitatea la oraş.

„Este ruşinos să umbli cu pantalonii rupţi în fund. Nu e ca la oraş, să faci patrulă de la un trotuar la altul. Aici eşti nevoit să mergi pe dealuri, pe drumuri abrupte şi se uzează mult mai repede uniforma. Plus că aceste restanţe m-ar fi ajutat să îmi achit şi eu ratele la bănci şi să îmi ţin copiii la facultate“, s-a plâns Gheorghe Caverde, şeful Postului de Poliţie din localitatea Ştefan cel Mare.

Câte 1.240 de lei de poliţist

Cei 700 de poliţişti din judeţul Vaslui au de primit, în total, 870.000 de lei pentru primele de vacanţă aferente anului trecut. În medie, fiecare poliţist are de încasat câte 1.240 de lei. La această sumă se adaugă şi o restanţă de 570 de lei pentru fiecare angajat, reprezentând 40% din dreptul de echipament ce li se cuvine pe anul 2010 conform legii. În total, la acest ultim capitol, Inspectoratul are datorii de peste 460.000 de lei. „Toate aceste drepturi băneşti se vor achita în funcţie de cum se fac repartiţiile de fonduri de la ministerul de resort. Din informaţiile pe care le avem, luna acesta se vor vira cei 870.000 de lei pentru achitarea primelor de vacanţă“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Încă 30 de concedieri

Pe lângă faptul că poliţiştii vasluieni nu şi-au primit drepturile restante de multe luni, aceştia mai stau şi cu grija faptului că-şi pot pierde oricând locul de muncă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 6 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°