Perechile Alexandra Dulgheru/Magdaleba Rybarikova (România/Slovacia) şi Monica Niculescu/Zi Yan (România/China), cap de serie numărul 10, s-au calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu feminin de la Australian Open.
Dulgheru şi Rybarikova au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 4-6, 6-2, 7-6 (8/6), cuplul Vania King/Arantxa Parra Santoja (SUA/Spania) şi vor juca, în faza următoare a competiţiei, cu perechea Timea Bacsinszky/Tathiana Garbin (Elveţia/Italia), cap de serie numărul 16, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, de cuplul australian Jelena Dokici/Sally Peers.
Niculescu şi Yan au învins, în primul tur, cu scorul de 6-2, 6-2, cuplul polonez Klaudia Jans/Alicja Rosolska şi vor juca, în faza următoare a competiţiei, cu perechea americană Raquel Kops-Jones/Abigail Spears, care a trecut, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/5), de cuplul Polona Hercog/Petra Martici (Slovenia/Croaţia).
Perechea Raluca-Ioana Olaru/Zuzana Ondraskova (România/Cehia) a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-2, de cuplul Olga Govorţova/Alla Kudriavţeva (Belarus/Rusia).
Perechea Simona Halep/Yanina Wickmayer (România/Belgia) a fost întrecută, în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-3, de cuplul Liga Dekmeijere/Ayumi Morita (Letonia/Japonia).
În proba de dublu masculin, perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 11, au abandonat partida din runda inaugurală împotriva cuplului australian Colin Ebelthite/Adam Feeney, la scorul de 4-6, 0-1.