După 12 zile de arest preventiv, juniorul Cătălin Alexandru Lotreanu, fiul fostului şef al Secţiei 1 Poliţie Constanţa, Dumitru Lotreanu, le-a cerut judecătorilor Tribunalului Constanţa să-l pună în libertate. Prin intermediul avocatului său, Liviu Cristescu, Lotreanu a adresat instanţei o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar. Disperat să iasă din spatele gratiilor, juniorul le-a transmis judecătorilor faptul că este dispus să îndure chiar şi arestul la domiciliu, sau ca mişcările să-i fie urmărite prin sistemul electronic de monitorizare a suspecţilor, măsura fiind în vigoare în România de aproximativ trei ani.
În ciuda tuturor garanţiilor pe care Cătălin Lotreanu a fost dispus să le ofere instanţei, judecătorii Tribunalului Constanţa, în completul format din preşedintele Ciprian Coadă, i-au respins cererea de eliberare provizorie, ca nefondată. Pe de altă parte, nu este de trecut cu vederea faptul că, potrivit susţinerilor procurorului de şedinţă, Lotreanu junior ar mai fi inculpat într-un alt dosar privind tot fraude legate de comerţul electronic, dosar ce s-ar afla, de asemenea, pe rolul Tribunalului Constanţa. Informaţia l-a luat prin surprindere pe avocatul suspectului, care a precizat că nu există un astfel de dosar. Totodată, se pare că nici la cazierul lui Lotreanu nu s-ar afla o astfel de informaţie. În faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, avocatul Cristescu a pledat pentru eliberarea clientului său, pe motiv că „arestarea preventivă a acestuia nu a servit în niciun fel bunei desfăşurări a urmăririi penale, care a rămas în acelaşi stadiu ca la momentul luării măsurii arestării faţă de Cătălin Lotreanu". Apărătorul nu a omis să menţioneze faptul că Lotreanu este cercetat în stare de arest pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în timp ce autorul este cercetat în stare de libertate, situaţie în car