- Editorial - nr. 706 / 20 Ianuarie, 2011 Abandonarea Daciei, de fapt ultima cucerire a romanilor si retragerea aureliana, care s-a petrecut intre anii 271-175 e.n., sub presiunea popoarelor barbare, a avut un impact deosebit asupra locuitorilor acestei provincii, deja daco-romani, dupa 170 de ani de simbioza intre cele doua popoare si culturi. Ramasi fara aparare, din cauza retragerii administratiei si cu vistieria goala (pentru ca un imperiu in declin avea nevoie de aurul si graul Daciei, ca de aer si de apa, si nu de oameni care trebuiau hraniti), locuitorii au trebuit sa se descurce singuri in fata acestor navalitori: goti, huni, gepizi, avari, slavi unguri etc., care, cu siguranta, atunci cand le-au calcat pragul, n-au venit cu ramuri de maslin in brate. Iar, ori de cate ori s-a intamplat acest lucru, pret de un mileniu, din secolul al III-lea pana in secolul al XIII-lea, daca avem in vedere si invazia mongola, adica a tatarilor, de la 1241, bastinasii daco-romani n-aveau alta scapare decat luand calea codrilor, dupa ce-si ingropau in pripa bruma de agoniseala, revenind in vetrele lor dupa trecerea pericolului. De atunci si expresia atat de cunoscuta si draga noua "codru-i frate cu romanul". Celor care au fost fortati de soarta sa-si caute patria cu sabia-n mana, si care au constiinta incarcata a propriilor fapte pe unde au peregrinat, le vine greu sa creada ca un popor trecut atata vreme prin foc si sabie s-a incapatanat sa reziste si sa dainuie, in timp ce atatea altele, cu mare vechime, au fost inghitite de haul istoriei. Referindu-se la aceasta indelungata si framantata perioada (sec. III-X), a mileniului I, istoricul francez A. Ubicini, in lucrarea sa din 1886 "Originile istorice ale romanilor", scria: "Romanii, in decursul acestui interval, au dainuit refugiati in munti, la adapost de suvoiul invaziilor. Barbarii isi aveau calea lor bine trasata, etapele