Adrian Mititelu luptă pe toate fronturile pentru a-şi păstra echipa. Spune că va apela chiar şi la Preşedinţie sau Parlament. Cearta dintre Piţurcă şi Mititelu are ecou şi-n rândul galeriei oltene. Fanii Ştiinţei l-au acuzat pe Mititelu de un management falimentar şi l-au făcut impostor.
Scandalul care mocneşte de o săptămână în Bănie este departe de a se fi încheiat. Găman şi Bărboianu şi-au depus memorii la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a deveni liberi de contract, Dina şi Wobay au luat calea Azerbaidjanului, în schimbul a 700.000 de euro, atraşi de oferta lui Rednic de la Khazar Lankaran, iar suporterii sunt gata de revoltă. Fanii, care sunt de partea lui Victor Piţurcă, nu-l mai agreează deloc pe Mititelu. „Să facem front comun împotriva impostorului care a pus mână pe destinele clubului nostru. Să eliberăm Universitatea Craiova de sub tiranie! A transformat acest club într-o creatură hidoasă, după chipul şi asemănarea sa, şi a reuşit să distrugă aproape toate simbolurile acestei echipe. E un Zambon al Olteniei. Trebuie să eliberăm Ştiinţa din mâinile sale slinoase! Să-l gonim din oraş!", se arată într-un comunicat postat de suporterii olteni.
Actele depuse la LPF de Găman şi de Bărboianu l-au înfuriat la culme pe Mititelu. „Sunt nişte falsuri. Dacă fac eu plângere, nimeni nu-i mai salvează pe cei doi. Au termen limită până luni să-şi retragă actele", a spus patronul Universităţii. Mai mult, Mititelu a punctat că-şi va căuta dreptatea peste tot: „Am cheltuit mulţi bani, dar am ales un proiect greşit. Nu pot sta cu mâinile în sân. Va fi un scandal uriaş. Voi merge la Preşedinţie, în Parlament, peste tot. Nu accept ca Piţurcă să-mi fure munca de cinci ani".
„Au comis o ticăloşenie"
Disperat că ar putea să-i piardă pe Găman şi pe Bărboianu, Mititelu a postat un comunicat oficial pe site-ul clubului, prin care încearcă să-i facă să se ră