Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că autorităţile de la Bucureşti îşi propun ca 2011 să fie, în materie de politică externă, anul românilor, potrivit Agerpres.
"Este motivul pentru care vom urma acele obiective care au consecinţe practice pentru viaţa oamenilor. Libera circulaţie, consolidarea identităţii etnice, culturale, întărirea legăturii cu ţara vor fi liniile de forţă ale anului 2011", a explicat şeful statului, la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.
"Cerem aderarea României la Spaţiul Schengen în baza regulilor stabilite"
Preşedintele Băsescu a mai declarat că România cere ca aderarea sa la Spaţiul Schengen să se facă în baza regulilor convenite prin tratatele UE şi să nu fie tratată discriminatoriu, subliniind că nu există nici cel mai mic indiciu că România ar genera riscuri privind fluxurile migratorii ilegale.
Şeful statului a precizat că, pentru România, aderarea la Spaţiul Schengen rămâne obiectivul major. El a subliniat că, "într-o uniune de state democratice, aşa cum este Uniunea Europeană, regulile stabilite unanim prin reprezentanţii lor trebuie respectate de toţi membrii".
Traian Băsescu a precizat că România este la fel de interesată ca toate celelalte state ale UE de asigurarea securităţii frontierelor Spaţiului Schengen.
Preşedintele a adăugat că "România şi-a îndeplinit şi continuă să îşi îndeplinească obligaţiile", aşa cum au constatat şi vizitele de evaluare a îndeplinirii angajamentelor pentru aderarea la Schengen.
"Nu există nici cel mai mic indiciu că odată intrată în Spaţiul Schengen România ar genera riscuri privind fluxurile migratorii ilegale", a mai susţinut preşedintele Băsescu.
Şeful statului a precizat că România cere ca aderarea sa la Spaţiul Schengen să se facă în baza regulilor convenite prin tratatele Uniunii. "România nu poate fi tratată de o manieră di