Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Pensionarii au liber la biletele de tratament

Publicat in Adevarul, joi 20 ianuarie 2011 ·

Vârstnicii vâlceni pot depune cererile începând cu data de 25 ianuarie. Criteriile de selectare a pensionarilor vor fi stabilite în baza unor punctaje şi nu după ordinea depunerii cereilor pentru biletele de tratament.

O veste bună pentru pensionarii vâlceni vine de la Casa Judeţeană de Pensii, aceştia pot depune începând cu data de 25 ianuarie, cererile pentru biletele de tratament pentru anul 2011. „Oamenii trebuie să ştie că nu contează ordinea în care se depun aceste cereri. Adică primul venit nu va fi şi primul servit. Important va fi punctajul pe care îl vom întocmi pentru fiecare pensionar în parte", a declarat, astăzi, Gabriel Andreescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea. Pentru a se evita aglomeraţia, în prima zi de depunere a cererilor, pensionari sunt sfătuiţi să meargă la Centrul Regional de Formare Profesioană a Adulţilor (CRFPA) Vâlcea pentru a lăsa aceste documente, urmând ca apoi, să lase formularele la sediul Casei Judeţene de Pensii. „Punctajele se vor calcula în funcţie de numărul de bilete pe care pensionarul le-a solicitat în ultimii doi ani şi în funcţie de venituri. De asemenea, vor avea întâietate bătrânii care primesc pensie de invaliditate", completează Gabriel Andreescu.

Staţiunile vâlcene, în topul preferinţelor pensionarilor

Anul trecut, vârstnicii vâlceni au depus aproape 9000 de solicitări pentru biletele de tratament, dintre care nu au fost onorate decât 5000. „S-a întâmplat să fie onorate numai 5000 de cereri pentru că multe biletet de tratament au venit în staţiuni de care nu a auzit nimeni, gen Bizuşa din judeţul Sălaj. Cele mai multe cereri se fac pentru staţiunile din judeţul Vâlcea: Călimăneşti, Olăneşti şi Băile Govora şi nu numai de vârstnicii vâlceni, dar şi de cei din toată ţara", completează Gabriel Andreescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 3 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum o ora
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 13 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 7 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Emmanuel Macron anunță că Franţa e „pregătită pentru o discuţie” privind avioane franceze cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, după modelul SUA

G4Media acum o ora
Franţa este „pregătită să deschidă” o discuţie privind desfăşurarea de avioane franceze înarmate cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-şi împărtăşi umbrela atomică, a declarat marţi la TF1 preşedintele

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum o ora
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicuşor Dan, despre perioada când a făcut stagiul militar: Am fost ultima promoţie care a făcut nouă luni. Era o perioadă în care România făcea economie, toată armata am tras 50 de cartuşe sau poate 30

G4Media acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, dar că pentru că România era în perioada în care s-au făcut economii la buget, a tras în total în perioada stagiului mil

Suceava: Bărbat rănit după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat

News.ro acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost rănit, marţi seară, în judeţul Suceava, după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat. ”Un bărbat, în timp ce executa lucrări cu un excavator, a rămas cu piciorul prins sub cabină, după ce uti

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 8 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°