Nu ştiu cum se face dar mereu ajung să discut cu prietenii sau cunoştinţele despre mâncare. După Revoluţie, mi-am propus să-mi schimb unele obiceiuri. Adică să nu mă mai uit în plasele oamenilor întâlniţi pe stradă, să nu mai discut despre mâncare, să nu-mi fac provizii. Aş! Se pare că cineva nu-i lasă pe oameni să-şi schimbe anumite deprinderi. O fostă colegă de-a mea, Nuţi, păţeşte la fel. Zilele trecute m-am întâlnit cu ea. Nu o mai văzusem de 20 de ani. Nu s-a schimbat prea mult, doar a îmbătrânit cu tot atâţia ani. Eu, nu! Doar ea! Aşa a zis, ca să mă flateze! Eu m-am flatat şi am invitat-o pe la mine. Am întrebat-o încotro merge şi mi-a zis că merge la piaţa la care, culmea, mergeam eu de obicei. „Păi ce cauţi tu la piaţa mea?”, am întrebat-o ştiind că stă în alt cartier. „Am auzit că e mai ieftină şi, până una-alta, mai văd şi eu altă lume! Mai ies din cartier!”, se justifică ea. Corect! Mi-am zis că aşa ar trebui să fac şi eu.
La atac
Am pornit la braţ şi ne-am interogat pe rând, ca să ne informăm despre viaţa noastră. I-am zis ce angajament de purificare îmi făcusem, angajament pe care, culmea, şi-l făcuse şi ea. Ne-am pus la punct în unele privinţe şi, fără să ne dăm seama, ne-am trezit studiind sacoşele celor care veneau din sens invers. „Nuţico, ce faci?”, îi zic mijind ochii a dojană veselă. „Păi, parcă avea nişte ştiucă în plasa aia”, răspunde ea nevinovată. Mda! Avea dreptate. Am mers mai departe şi am intrat în hală. Aici, m-am oferit să o duc peste tot, pentru că ea nu mai recunoştea locurile. A râs şi s-a lăsat condusă, până la un moment dat.
Nuţica era ca o fiară în faţa prăzii. Am întrebat-o ce vrea să cumpere şi mi-a zis că nu ştie, că se va orienta la faţa locului. Exact ca pe vremuri! Nu trebuia să-ţi faci un plan pentru că nu găseai ce-ţi trebuie.
Am cumpărat un pui, apoi am intrat în hala de carne. Nuţi şi-a c
