Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instructorii pregătesc show-ul

Publicat in Jurnalul, joi 20 ianuarie 2011 ·

www.jurnalul.ro transmite live de pe pârtiile de schi din România / Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional Temperaturile au scăzut simţitor la munte, ceea ce înseamnă că procesul de topire a zăpezii a încetat pentru moment. Pe unde s-au băgat bani în instalaţii de zăpadă artificială sunt speranţe că pârtiile vor arăta ceva mai bine la sfârşitul acestei săp­tă­mâni. Precipitaţiile nu vor lipsi în week-end-ul ce urmează, numai că meteorologii nu ştiu încă să spună cât de puternice vor fi ninsorile. Va nin­ge cu siguranţă în Bucovina, Maramureş, Ardeal şi în zona ma­si­ve­lor Retezat – Godeanu şi Parâng. Sâmbătă este posibil să ningă şi pe Valea Prahovei şi în Masivul Pos­tă­va­ru. Practic, aria precipitaţiilor va co­borî din nord către sud, astfel că Munţii Carpaţi îşi vor lua din nou haina albă. Ploile din Oltenia se vor transforma în ninsori.

Dacă nu aveţi încredere în prognozele celor de la Administraţia Naţională de Meteorologie şi vreţi ca săptămâna aceasta să mergeţi la schi, alegeţi o staţiune unde există instalaţie de zăpadă artificială. Instructorii de pe Valea Prahovei spun că la Buşteni, Azuga şi Predeal se poate schia fără probleme. „Nu stăm rău cu zăpada, pot să dau şi la alţii. Problema e că nu avem turişti. Nu vin mai mulţi de doi-trei schiori în cursul săptămânii. Poate sâmbătă şi duminică va fi mai multă lume. Deocamdată trăim din zăpada artificială pe care am făcut-o în zilele geroase. Din păcate, acum tempera­tura nu scade noapte mai jos de –1°C. Zilele următoare se anunţă ninsori serioase. Dacă ninge, se umple pâ­r­tia”, a declarat Mihai Dobre, adminis­tra­torul Pârtiei Kalinderu din Buşteni.

Chiar dacă nu este foarte multă zăpadă, instructorii de schi nu au în­chis sezonul. Acest lucru se va pe­tre­c­e abia la sfârşitul lunii februa­rie – începutul lui martie, atunci când la Vatra Dornei va avea loc Campiona­tul Naţional al Instruct

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum 41 minute
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 19 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°